www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Fondul de garantare a depozitelor are resurse de 3,5 miliarde lei, ce acopera 2,2% din depozite, una dintre cele mai mari rate de garantare din UE

Autor: Bancherul.ro
2013-05-16 14:07

Raportul dintre totalul resurselor Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDB) și depozitele garantate se situează la 2,2%. România are astfel unul dintre cele mai mari procente din UE de acoperire a depozitelor bancare garantate, anunta institutia intr-un comunicat.
 
Potrivit legii care reglementează activitatea FGDB, până la 30 aprilie, toate cele 32 de bănci participante la schema de garantare au plătit contribuțiile aferente anului 2013. Suma colectată la expirarea termenului de plată a fost de 446,7 milioane de lei.  
 
 Contribuția plătită de bănci reprezintă 0,3% din total depozite garantate la 31 decembrie 2012.
 
După colectarea sumelor aferente anului 2013, resursele FGDB erau de 3,49 miliarde lei. Acestă sumă este investită de schema de garantare în titluri de stat, depozite la termen şi alte instrumente financiare.
 
Fondurile FGDB vor fi utilizate, în caz de faliment bancar, pentru plata compensațiilor aferente depozitelor garantate sau pentru restructurarea bancară în condițiile solicitate de asigurarea stabilității financiare a pieței interne. Plafonul de garantare este de 100.000 euro per deponent per bancă. Depozitele sunt garantate indiferent de moneda în care sunt constituite, dar plata compensațiilor se face numai în lei.
 
Sucursalele băncilor din state membre ale Uniunii Europene nu cotizează la FGDB. Ele participă la schemele de garantatre din țările de proveniență, iar depozitele la aceste instituții sunt garantate de schemele de garantare din țările respective.