Dupa ce provizioanele pentru creditele neperformante la BCR au atins cea mai inalta cota in 2012, acestea vor scadea substantial in 2013, astfel ca banca va ajunge pe profit, se arata in raportul anual al grupului austriac.
Pentru administrarea mai eficienta a portofoliului de credite neperformante, banca a constituit, la finalul anului trecut, o divizie speciala, cu 500 de angajati, care se va ocupa doar de restructurarile de credite, de recuperarea acestora si de vanzarea activelor neperformante.
In acelasi timp, BCR si-a optimizat si reteaua de unitati: au fost inchise 45 de unitati in 2012, iar numarul angajatilor a scazut cu 8%. Banca apreciaza ca a ajuns la o eficienta "excelenta", raportul costuri/venituri fiind de 46,6% in 2012, in crestere insa, de la 44,2% in 2011.
Costurile cu riscul au crescut cu 55,3%, la 737 milioane euro, fapt care a determinat o crestere a acoperirii creditelor neperformante la 58,6%, fata de 50,1% in 2011. In consecinta, BCR a suferit pierderi importante, de 294,3 milioane euro in 2012, fata de pierderi de 22,5 milioane in 2011.
Expunerea Erste fata de subsidiara din Romania, BCR, a crescut in 2012 de la 14,7 miliarde euro la 15 miliarde, insa volumul creditelor acordate de BCR clientilor a scazut cu 5,4%, la 10,7 miliarde euro.
Doua treimi din portofoliul de credite al BCR este reprezentat de credite garantate. Ponderea creditelor in valuta, aproape toate in euro, a crescut usor, de la 62,3% la 62,6%, insa banca a decis, la finalul lui 2012, sa nu mai acorde decat imprumuturi in lei, inclusiv cele tip Prima Casa.
Rata creditelor neperformante a urcat semnificativ, de la 22,7% la 28,3%, in mare parte din cauza finantarilor acordate companiilor. Cele mai afectate au fost microintreprinderile si PFA-urile, a caror pondere in bilantul BCR de credite a scazut de la 6,9% la 5,7%. Creditele pentru persoanele fizice au performat mai bine si volumul de neperformante a scazut.
Si soldul depozitelor a scazut de la 8 la 7,6 miliarde euro.
La finalul lui 2012, BCR avea 8.289 de angajati, 623 de unitati si 3,5 milioane de clienti, conform raportului anual al grupului Erste, actionarul majoritar. Banca are cea mai mare retea de acceptare a cardurilor, cu 2.400 de ATM-uri si 14.400 de POS-uri.
Activele BCR s-au ridicat la 16,5 miliarde euro la finalul lui 2012, cele mai mari dintre bancile din Romania, cu o cota de piata de 19%.
Vezi in Clubul Bancherilor ce salariu are seful Erste Bank, Andreas Treichl, si ce salarii au sefii BCR