www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bursa din Bucuresti isi revine si creste cu 8,5%

Autor: Bancherul.ro
2008-10-14 09:33
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a sărit luni pe verde, cu o creştere de 8,5% a indicelui BET şi pe o lichiditate sporită, după ce investitorii au intrat puternic la cumpărare, atraşi de preţurile derizorii la care au ajuns acţiunile în urma unei săptămâni de scăderi masive.

În şedinţa de tranzacţionare de luni, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu o treime, la 26,12 milioane lei (6,93 milioane euro), după ce în şedinţa precedentă rulajul însumase 19,42 milioane lei, în condiţiile unei predeschideri prelungite până la ora 16.

"Creşterile înregistrate azi (luni n.r.) vin pe fondul diminuării panici care a existat săptămâna trecută. Probabil că sfârşitul de săptămână a adus un oarecare optimism sau probabil o parte dintre investitori şi-au refăcut calculele fundamentale, preferând să achiziţioneze", a declarat pentru NewsIn Adrian Danciu, analist la Broker Cluj.

Indicele SIF-urilor urcă cel mai mult, după ce săptămâna trecută a pierdut circa 45%

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 8,49%, până la 3.458,38 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 7,95%, până la 2.596,43 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 10,90%, până la 16.857,42 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 6,05%, ajungând la 8.249,00 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 8,40%, până la 340,73 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 10,52%, până la 461,66 puncte.

Bursele europene se apreciază puternic, în urma veştilor privind noul plan de salvare a băncilor

Bursele europene creşteau semnificativ la ora închiderii Bursei de la Bucureşti, trase în sus de acţiunile din sectorul bancar, care s-au scumpit puternic după ce oficialii europeni au anunţat măsuri de revigorare a sistemului financiar.

Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, creştea cu 5,15%, până la 4.134 puncte, cel al pieţei germane, DAX, câştiga 7,89%, la 4.902 puncte, în vreme ce indicele Bursei din Paris, CAC40, urca cu 6,88%, la nivelul de 3.394 puncte.

Optimismul a revenit în pieţe după ce miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7, grupul celor mai bogate şapte ţări, reuniţi vineri la Washington, au anunţat un "plan de acţiune" în cinci puncte, prin care se angajează să împiedice falimentului oricărei bănci importante, încercând astfel să limiteze efectele crizei.

Textul G7 a deschis, de asemenea, calea pentru un plan european de salvare a băncilor. Şefii de stat şi de guvern din zona euro (Eurogrup) au adoptat duminică, după summitul extraordinar de la Paris, o declaraţie care conţine o serie de măsuri pentru susţinerea sistemului financiar.

Investitorii s-au aruncat la cumpărare, încurajaţi de preţurile foarte joase ale titlurilor

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate inşedinţa de luni, de 4,54 milioane lei, iar preţul lor a crescut cu 7,50%, la 0,86 lei, în timp ce titlurile Petrom (SNP) s-au apreciat cu 10,19%, până la cotaţia de 0,238 lei, în urma unor schimburi de 3,9 milioane lei.

Acţiunile SIF Moldova (SIF2) s-au scumpit cu 10,29%, la preţul de 0,75 lei, pe o lichiditate de 3,82 milioane lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SIF Transilvania (SIF3) au însumat 2,99 milioane lei, iar titlurile s-au apreciat cu 8,44%, până la 0,437 lei.

Preţul titlurilor BRD SocGen (BRD) a urcat cu 14,86%, ajungând la 8,5 lei, pe fondul unor schimburi de 2,43 milioane lei, iar acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au atras o lichiditate de 2,15 milioane lei,şi s-au apreciat cu 14,15%, până la 0,605 lei.

Schimburile cu acţiuni Erste Bank (EBS) au totalizat 1,54 milioane lei, iar titlurile s-au scumpit cu 1,50%, până la 94,9 lei, în timp ce acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au câştigat 14,69%, ajungând la preţul de 0,82 lei, pe o lichiditate de 1,05 milioane lei.

În schimb, titlurile Azomureş (AZO) s-au ieftinit cu 9,16%, la preţul de 0,228 lei, pe o lichiditate de 759.100 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni SSIF Broker (BRK) au însumat 611.100 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 14,97%, până la 0,215 lei.

"În acest moment cred că sunt investitori care au cumpărat pe o bază fundamentală, dar în mare parte şi multe fonduri speculative, care profită de diferenţa de preţ favorabilă, pentru că este o volatilitate foarte ridicată în piaţă", a observat Adrian Danciu.

"Au existat câteva titluri care au rămas fără vânzători la un moment dat, cum ar fi Sicomed, Broker, Transelectrica. De aici putem trage concluzia că o parte dintre investitori preferă titlurile mai sigure şi au făcut investiţii pe termen mai lung, considerând atractive preţurile actuale", a mai remarcat analistul.

Derivatele de la BVB au înregistrat variaţii ample, însă pe rulaje modeste

Pe piaţa bondurilor a fost încheiată o singură tranzacţie în valoare de 25.600 lei, cu un pachet de 250 de obligaţiuni emise de Municipiul Oradea, care au fost transferate la preţul de 100,01 lei/titlu.

În sectorul instrumentelor derivate (futures) de la BVB, au fost încheiate 93 de contracte la termen, în valoare totală de 40.100 lei. Astfel, derivatele pe acţiuni SIF Oltenia au fost cotate la 0,93 lei, pentru contractele cu scadenţa în decembrie, în scădere cu 0,09 lei, în timp ce derivatele pe titlurile SIF Moldova sunt estimate la 0,80 lei, pentru aceeaşi scadenţă, în creştere cu 0,10 lei.