www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ING Bank: Românii au un apetit de economisire tot mai mare, arata studiile

Autor: Bancherul.ro
2013-02-28 10:46
Comunicat de presa ING Bank:
52% dintre români reuşesc să pună bani deoparte

Românii au un apetit de economisire tot mai mare, mai mult de jumatate dintre ei reuşind să pună bani deoparte şi să îşi asigure o resursă de fonduri de siguranţă.

În România se înregistrează o tendinţă ascendentă în ceea ce priveşte gradul de economisire, dar cu un ritm moderat în comparaţie cu alte state europene, reiese dintr-un studiu de piaţă IIS*, reprezentativ la nivel european, realizat în luna noiembrie 2012, de TNS NIPO pentru ING Bank.

Astfel, 52% dintre români reuşesc să pună bani deoparte şi 40% dintre ei au economii suficiente pentru a acoperi cheltuielile recurente pe o perioadă de 3 luni, fiind motivaţi în special de nevoia de independenţă şi de siguranţă financiară.

Deşi gradul de economisire în România este redus comparativ cu al altor state europene, tendinţa este de creştere. Un alt studiu recent privind obiceiurilor de economisire efectuat în perioada noiembrie – decembrie 2012 de Mercury Research pentru ING Bank, arată că românii şi-ar dori să economisească mai mult însă declară că este un efort financiar greu de susţinut. Necesitatea reducerii consumului, accesul limitat la banii economisiţi sau efortul financiar mare sunt printre cel mai des menţionate bariere percepute în calea economisirii.
Cu toate acestea, beneficiile economisirii compensează dezavantajele percepute şi motivează mai mult de jumătate dintre români în a pune regulat bani deoparte, în special pentru siguranţă („bani pentru zile negre”), independenţa financiară („a avea propria resursă în caz de nevoie”) sau posibilitatea de a-şi ajuta familia („pentru copii, nuntă, achiziţia unei case”).

O dată adoptat obiceiul de a pune bani deoparte, alegerea modalităţii de economisire este de asemenea importantă. De cele mai multe ori, românii aleg între a economisi printr-un produs bancar dedicat (depozit, cont economii) sau prin alte metode nespecifice (numerar, valută, cardul de salariu). Întrucât în rândul consumatorilor români există percepţia eronată că pentru a economisi “la bancă” este necesară o sumă semnificativă, 40% dintre românii cu economii aleg să îşi ţină banii într-un cont curent şi 30% dintre ei aleg să economisească „la saltea”. Astfel, o proporţie semnificativă dintre cei care economisesc, nu primesc dobândă pentru economiile lor.

Cei care folosesc metodele de economisire nespecifice (numerar, valută, cardul de salariu) declară că au ales această variantă fiind interesaţi în mod special de posibilitatea de a economisi sume mici (20, 30 euro lunar) şi de accesul facil şi direct la bani. În schimb, cei care aleg produsele bancare pun preţ pe siguranţă şi valoarea bonificaţiei (rata dobânzii vs. costuri).

Desi mai puţin cunoscută în România, există o soluţie de economisire care îmbină flexibilitatea ecomisirii „la saltea” cu siguranţa şi bonificaţia oferite de produsele bancare. Contul de economii este produsul care îmbină aceste beneficii importante pentru români: pot economisi orice sumă doresc şi pot depune sau retrage bani oricând, fără a pierde dobânda. Astfel, contul de economii asigură acces permanent la bani, nu necesită o sumă minimă obligatorie şi, în plus, oferă o bonificaţie.

*ING International Survey (IIS) reprezintă o serie de studii realizate de către agenţia de cercetare TNS NIPO pentru ING Bank. Desfăşurate la nivel internaţional (în 12 ţări europene, Australia, Canada şi Statele Unite) studiile abordează probleme financiare care afectează viaţa de zi cu zi a indivizilor din întreaga lume şi încearcă să identifice tendinţele comune şi diferenţele culturale de la o ţară la alta.
Studiul are loc trimestrial, având câteva teme recurente: comportament de economisire, competenţe financiare, pensii şi investiţii pe termen lung, case şi credite ipotecare, economii.

Mai multe detalii despre studiile ING International Survey disponibile pe Ezonomics.com: http://www.ezonomics.com/save_invest/