www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Misu Negritoiu: constructor de institutii, formator de lideri, neinfricat in exprimarea opiniilor

Autor: Bancherul.ro
2013-02-12 12:02
Misu Negritoiu este un patriarh al vietii economice si financiar-bancare din Romania si-l putem caracteriza ca fiind unul dintre cei mai respectati bancheri si lideri de opinie, datorita succesului profesional si curajului in exprimarea opiniilor. Este un reformator dar si constructor de institutii, formator de oameni, lider de opinie libera si curajoasa.

Se mandreste cu faptul ca provine dintr-o familie de tarani din Oltenia (Dabuleni), astfel ca si-a croit singur drum in viata spre cele mai inalte functii din stat si mediul privat, atat in perioada comunista cat si in democratie. Cateva dintre secretele lui: cititul si autoperfectionarea, curajul in exprimarea opiniilor.

Misu Negritoiu: „Pe mine mă întreabă lumea cum am ajuns aici, fiind născut la ţară, nu din fiu de preot, de învăţător, de negustor, nu din intelectualitatea satului. În copilărie am muncit, iar mai târziu ar fi trebuit să muncesc în continuare pământul. Lumea se uită la mâinile mele, la mine şi felul meu de a fi, şi se întreabă cum poate veni un om de la ţară fără să aibă degetele crăpate de muncă. Iar eu le răspund că nu ştiu, este natural, vine poate din destin. Am învăţat foarte bine când eram mic, dar nici asta nu este o explicaţie, pentru că şi alţii au învăţat bine. Cred că cititul m-a modelat. Eu am citit foarte mult în copilărie, foarte multă literatură universală, am văzut lumea prin ochii cititorului înainte dea vedea lumea fizic.”

Daca ne uitam la evolutia lui in viata, observam ca invatatura si destinul l-au ajutat sa ajunga la cea mai elitista facultate de economie romaneasca, mai exact cea de comert exterior de la ASE Bucuresti. Dupa absolvire, in 1973, a lucrat la 2 intreprinderi de comert exterior, dupa care intra in aparatul statului comunist, la Ministerul Comertului Exterior, in anii 80. Astfel ajunge in America, la New York şi Los Angeles, fapt care i-a atras suspiciunea ca ar fi colaborat cu Securitatea, negata insa public de catre Negritoiu.

Revenit in tara spre finalul anilor 80, la exportatorul de pielarie si incaltaminte Arpexim, incearca sa restructueze societatea, punandu-si in cap reprezentantii partidului, astfel ca este dat jos. Isi castigase insa simpatia colegilor, astfel ca dupa Revolutie este reinstalat director de catre comitetul revolutionar din intreprindere. S-ar putea spune, asadar, ca si Negritoiu a facut parte dintre putinii disidenti ai regimului comunist.

Revine in 90 in comertul exterior si in diplomatie, ca sef al sectiei economice de la New York, precum si in politica, ca membru in partidul neo-comunist condus de Ion Iliescu, actualul Partid Social Democrat (PSD), odata cu preluarea conducerii Agentiei de promovare a investitiilor straine si apoi al unui consiliu de strategie si reforma in guvernul Vacaroiu.

Nu reseste insa, intr-un guvern socialist, sa obtina sprijinul programelor de reforma pe care si le-ar fi dorit, asa incat demisioneaza din guvern si devine consilier al presedintelui Iliescu, la Cotroceni, acolo unde destinul ii va scoate in cale desavarsirea profesionala ca bancher, la ING.

Mai intai insa, destinul il pune la o noua incercare, Negritoiu ajungand deputat in Parlament, la alegerile din 1996. Nu sta acolo decat un an, pentru ca in 1997 primeste o oferta de a lucra la ING in Romania, de la reprezentantii bancii olandeze cu care se intalnise cand era la Cotroceni.

„Am ajuns in politica dintr-un sentiment al datoriei”

Misu Negritoiu: „Eu nu am fost destinat să fiu om politic. Am ajuns în politică aproape dintr-un sentiment al datoriei mai degrabă decât ca o ambiţie politica sau personala. Am plecat in momentul în care acest sentiment al datoriei nu şi-a găsit un corespondent pe partea de cerere de oameni politici şi nu am putut cupla cu echipe performante în care să fi crezut sau cu care sa avem aceleasi principii. Am văzut că mulţi au de fapt fie alte interese personale, fie nu puteau să facă altceva. Eu am vrut să mă verific pe mine că pot să fac şi altceva. Eram şi sub presiunea publicului, pentru ca atunci, ca şi acum, politicienii sunt plătiţi din veniturile oamenilor si trebuie sa raspunzi la acest sprijin prin a face suficient de multe pentru ei, dar cum nu puteam, am simtit ca sunt o cheltuială aproape inutilă. Atunci am vrut să fac altceva şi mi s-a oferit această şansă, la ING, care a fost prima mea bucurie.”

"Una e sa fii profesor si alta sa lucrezi in banca"

Misu Negritoiu: „Încercam atunci să-mi găsesc ceva de lucru, pentru că locul meu nu era în Parlament, întrucât această instituţie, ca şi acum, era manipulată, iar eu nu sunt un tip aşa uşor manipulabil, vreau să mă exprim, iar acolo nu era spaţiu in care să te exprimi liber. De asta m-am bucurat, dar si faptul în sine că te recrutează este un succes. In plus, era o multinaţională, iar eu aveam deja 47 de ani.

Pe de alta parte, principiile mele de viaţă, profilul, structura interioară, m-au ajutat sa ma adaptez şi sa ma apropiu faorte mult de valorile culturii corporatiste, care sunt transparenţă, dialog direct, profesionism, deschidere, o conducere mai degrabă orizontală decât verticală.

Citeste articolul integral