www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BRD nu pregateste concedieri colective

Autor: Bancherul.ro
2013-02-12 10:06
BRD nu a anuntat sindicatele ca intentioneaza sa faca concedieri colective, asa cum s-a intamplat la BCR, la finalul anului precedent.

„La inceputul lunii noiembrie 2012 am avut o intilnire cu conducerea BRD, intilnire in cadrul careia ni s-au prezentat unele proiecte de "optimizare" (cuvintul "restructurare" fiind evitat). A fost subliniat faptul ca nu este in intentia BRD de a face concedieri (cel putin la acel moment). Intre timp nu am mai primit alte informatii, oficiale sau neoficiale, in legatura cu eventuale disponibilizari de personal”, spune Cristian Mocanu, presedintele sindicatului Impact din cadrul BRD.

BRD, la fel ca toate celelalte banci, a fost nevoita sa implementeze masuri de reducere a costurilor, pentru a compensa pierderile rezultate din creditele neperformante si din reducerea volumului de afaceri in conditii de criza.

Banca a renegociat contractele cu furnizorii, a centralizat structuri din back office, a comasat diverse departamente si structuri, sinergii care in mod inevitabil au condus la reduceri de personal.

In aceste conditii, numarul total al angajatilor din BRD si al entitatilor din cadrul grupului a scazut cu 248 de persoane in 2011, numarul total al angajatilor ajungand la 8.979 de persoane. Pe de alta parte, numarul de noi angajari in cadrul grupului, 476 de persoane, a fost mai mare decat a numarului total de posturi reduse.

Banca precizeaza ca „pe parcursul anului 2011, sub umbrela programului strategic Ambition 2015, in cadrul Departamentului de Resurse Umane au fost dezvoltate si continuate o serie de proiecte in vederea dezvoltarii capitalului uman, promovarea unui nou model de leadership si optimizarii modelului de lucru.

Astfel, directiile strategice in 2011 au fost: gestiunea carierei angajatilor, managementul persoanelor cu potential, formarea profesionala cu accent pe formarea manageriala, imbunatatirea culturii organizationale, sistemul de evaluare a performantei dar si optimizarea activitatilor.

Printre proiectele cheie desfasurate in anul 2011 au fost: a doua editie a Barometrului de Satisfactie a angajatilor, realizarea de prezentari si planuri de actiune locale in urma studiului de Diagnoza Organizationala, identificarea angajatilor cu potential si construirea planului de dezvoltare a acestora, continuarea Academiei de management si a intâlnirilor anuale de resurse umane, demararea procesului de implementare a noii aplicatii de evaluare a peformantelor si, nu in ultimul rând, acompanierea proceselor de reorganizare interna, de exemplu: infiintarea de noi Centre Regionale de Servicii Clienti.

Mobilitatea interna a personalului s-a mentinut la o valoare semnificativa (12% ) reflectând capacitatea de adaptare a structurilor la cerintele contextului macroeconomic iar promovarile s-au mentinut la 7% din numarul total al personalului.

In 2011 am continuat dezvoltarea parcursurilor de formare asociate parcursurilor de cariera si derularea de noi proiecte de formare care sa sustina business-ul, precum Scoala comerciala - program de formare a fortei de vânzare in vederea cresterii calitatii serviciilor oferite clientilor nostri. De asemenea, in cadrul programului Academia de Management au fost formati aproximativ 900 de manageri, media zilelor deformare/salariat atingând 5 zile.

De asemenea, noi initiative de asigurare a protectiei sociale a angajatilor au fost demarate, precum introducerea programului de echilibru viata privata/viata profesionala, cresterea numarului de parteneri in programul de discounts si beneficii oferite salariatior in completarea beneficiilor existente (servicii medicale, tichete de masa, diverse indemnizatii, fond privat de pensii, asigurare de accident, indemnizatii de pensionare, etc)."

BRD a inregistrat in trimestrul 3 din 2012 pierderi de aproape 29 de milioane de lei, dupa ce trimestrul precedent a iesit in minus cu peste 43 de milioane de lei iar in primele trei luni a avut un castig de 83 milioane lei.

Astfel ca pe primele noua luni din 2012 profitul net al bancii s-a subtiat la 10,3 milioane lei, fata de nu mai putin de 446 milioane in aceeasi perioada a anului precedent, scaderea fiind de 98%.