Fost director al bancii austriece Hypo Alpe, condamnat la inchisoare pentru ca ar fi provocat falimentul bancii |
Autor: Bancherul.ro 2013-02-11 08:12 |
|
Wolfgang Kulterer, fostul director general al băncii austriece Hypo Alpe-Adria-Bank International AG, a fost condamnat vineri la doi ani şi jumătate de închisoare de către un tribunal austriac după ce a fost găsit vinovat de aprobarea unor credite neperformante care au condus la colapsul băncii, transmite Bloomberg.
Tribunalul din Klagenfurt a decis că Wolfgang Kulterer şi un alt director au acţionat în mod incorect atunci când au acceptat să acorde un credit de două milioane de euro unei companii ariene regionale care ulterior a dat faliment. Celălalt director implicat în acest dosar a primit o condamnat la doi ani de închisoare.
'Curtea a considerat că acuzaţii, în cunoştinţă de cauză, au utilizat în mod greşit autoritatea lor şi au provocat pagube băncii', a declarat purtătorul de cuvânt al tribunalului.
Statul austriac a preluat controlul la Hypo Alpe-Adria-Bank International AG în anul 2009 pentru a evita colapsul unei bănci care ar fi avut un impact semnificativ în Europa Centrală şi de Est, după ce foştii proprietari, incluzând aici şi Bayerische Landesbank, şi-au retras sprijinul. Salvarea Hypo Alpe a costat contribuabilii austrieci 1,85 miliarde de euro până acum.
|
|