Deutsche Bank a avut pierderi de 2,17 miliarde euro in T4 2012, cu mult peste cea anticipată de analişti |
Autor: Bancherul.ro 2013-01-31 11:17 |
|
Grupul german Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Europa după active, a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o pierdere de 2,17 miliarde euro, cu mult peste cea anticipată de analişti, din cauza creşterii costurilor legate de acumularea de capital şi disponibilizări.
Deutsche Bank a înregistrat un profit net de 147 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului anterior, iar analiştii anticipau o pierdere de 311 milioane euro pentru trimestrul al patrulea din 2012, potrivit Bloomberg, care citează date din raportul financiar prezentat joi de bancă.
Co-directorii generali Juergen Fitschen şui Anshu Jain, aflaţi în primul an de mandat, încearcă să consolideze rezervele de capital ale Deutsche Bank, cele mai slabe în rândul marilor bănci de investiţii din Europa, şi derulează un program masiv de concedieri.
Costurile suplimentare generate de restructurare au amortizat efectul pozitiv al creşterii veniturilor din tranzacţii financiare, ajutate de măsurile anticriză ale Băncii Centrale Europene (BCE).
Acţiunile Deutsche Bank au urcat în ultimul an cu 15%, faţă de un avans de 23% pentru indicele bursier al băncilor europene Stoxx 600 Banks.
Pentru a genera capital, Deutsche Bank a creat anul trecut o divizie responsabilă de lichidarea unor active în valoare de 125 miliarde euro, inclusiv credite şi un casino din Las Vegas.
|
|