www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Seful sindicatului BCR, Ciprian Ionescu, despre negocierile cu banca privind planul de restructuare a 1600 de angajati

Autor: Bancherul.ro
2013-01-28 15:00
Ciprian Ionescu, presedintele Sindicatului National a Salariatilor (SNS) din BCR, unul dintre cele 4 sindicate din cadrul bancii si care reprezinta 48,4% dintre angajatii institutiei, ne-a acordat un interviu in care ne raspunde la cateva intrebari referitoare la decizia recenta a conducerii bancii de a initia concedieri colective in urma carora 1.600 de angajati isi vor pierde locurile de munca in urmatoarele 12-18 luni.

Ionut Stanimir, directorul de comunicare al BCR, precizeaza, in privinta planului de restructurare al BCR, urmatoarele: „Conform legii deciziile de business ori planul de restructurare a afacerii sunt atributul actionarilor si al managementului. Negocierile cu sindicatul vizeaza aspectele de impact social nu decizia in sine de restructurare. "

In ceea ce priveste gradul de reprezentativitate de 48% al SNS, Stanimir spune: „ Din pacate, asta inseamna ca sunt nereprezentativi”. Despre efectul restructurarilor, seful de comunicare al BCR spune ca cele 1.600 de persoane vizate reprezinta „tinta de restructurare pe parcursul urmatorilor 2 ani, nicidecum cu efect imediat.”

Sindicatul apreciaza ca nu a fost informat la timp cu privire la luarea deciziilor privind disponibilizarile, asa cum prevede legea, astfel ca nu a putut negocia in mod adecvat conditiile in care se realizeaza restructurarile. Directorul de comunicare al BCR spune insa ca sindicatul a fost informat inca din luna noiembrie.

Ulterior, sindicatul a trimis BCR propuneri de diminuare a efectelor restructurarilor, in mare parte neacceptate insa de banca, motiv pentru care sindicatul s-a plans la Inspectia Muncii si ITM Bucuresti. „Din discutiile preliminare nu avem motive de ingrijorare in ceea ce priveste respectarea legislatiei”, spune insa Ionut Stanimir.

S-au obtinut totusi, cateva rezultate: Numarul unitatilor care se vor inchide a scazut la 62 (de la 64), au fost efectuate unele inlocuiri iar numarul celor ce urmeaza a fi concediati datorita inchiderii unitatilor respective a scazut la 207 (de la 230), spune Ciprian Ionescu.

Ionut Stanimir precizeaza urmatoarele: „Raportat la judetele tarii, rezulta o medie de 1-2 sucursale inchise pe judet. Nimeni nu inchide sucursale profitabile. Se inchid acele sucursale care nu isi pot sustine costurile de functionare si pentru care nu se intrevad perspective de redresare.

S-a facut o analiza amanuntita a istoricului de venituri si cheltuieli generate de fiecare dintre filialele vizate; unde a fost cazul s-au implementat masuri de redresare si s-a efectuat tinerea sub observare in vederea redresarii. Lista finala a sucursalelor a fost decisa din perspectiva lipsei perspectivelor de redresare. "

Bancherul.ro: - Cu cat timp inainte ar fi fost necesara informarea sindicatului despre masurile de restructurare si care sunt consecintele neinformarii la timp?

Ciprian Ionescu: - Daca ar fi sa discutam despre legalitate, transparenta si respect fata de salariati, in mod normal trebuie mai intai avuta in vedere obligatia angajatorului prevazuta la art. 5 (1) din Legea nr. 467/2006 referitoare la informarea salariatilor despre situatia, structura si evolutia probabila a ocuparii fortei de munca in cadrul intreprinderii, precum si cu privire la eventualele masuri de anticipare avute in vedere, in special atunci cand exista o amenintare la adresa locurilor de munca.

Pe de alta parte, discutand in raport de situatia concreta in care s-a ajuns, in care suntem astazi, trebuia sa fim informati despre deciziile care duceau la modificari importante in organizarea muncii, in relatiile contractuale sau in raporturile de munca.

Ca sa raspund intrebarii dvs, informarea trebuia sa se faca, potrivit actului normativ mentionat anterior, intr-un moment, intr-un mod si cu un continut corespunzatoare pentru a permite sindicatului sa examineze situatia in mod adecvat si sa pregateasca consultarea. Consultare pe baza careia sa se ajunga la o intelegere, la un acord de natura sa diminueze efectele unor astfel de masuri.

Nu s-a facut aceasta informare asa cum prevede legea, sindicatul luand act direct despre hotararile deja adoptate care afectau substantial organizarea muncii, locurile de munca si salariatii, astfel incat nu poate fi pusa in discutie consultarea si pe cale de consecinta, nici existenta unei intelegeri sau a unui acord intre sindicat si angajator.

Sindicatul a reclamat aceste aspecte conducerii BCR si am sesizat, in prima faza, Inspectia Muncii si I.T.M Bucuresti. Aceste institutii au competenta sa verifice astfel de situatii si, in masura in care va constata ca nu s-a respectat legea, poate sanctiona angajatorul.

- Care sunt doleantele sindicatului cu privire la masurile de restructurare anuntate de conducerea BCR?

- Trecand peste faptul ca angajatorul ar fi trebuit sa ne consulte anterior adoptarii unor astfel de decizii, respectand dispozitiile legale am transmis un raspuns angajatorului la cele doua Notificari receptionate, in care am inaintat o serie de propuneri de diminuare a efectelor restructurarii propuse.

Din pacate nu au fost luate in considerare invocandu – se diverse motive, astfel incat in urma cu cateva zile am primit si Notificarile deciziilor de concediere, pasul II in procedurile declansate in 19 decembrie 2012.

Avand in vedere prevederea legala cuprinsa in cadrul art. 72 (4) din Codul muncii, am intocmit si inregistrat la ITM Bucuresti punctul nostru de vedere cu privire la aceste Notificari, reiterand solicitarea sa se efectueze verificarea conform sesizarii depuse initial.

- Intelegem ca actualul Contract Colectiv de Munca (CCM), in care sunt incluse drepturile salariatilor concediati urmeaza sa inceteze la data de 16 martie 2013. Ce se intampla ulterior acestei date din acest punct de vedere?

- Da, este adevarat, contractul colectiv de munca isi inceteaza aplicabilitatea la data de 16 martie 2013 si vor avea loc negocieri cu angajatorul care trebuie sa se finalize pana in data mentionata aterior iar rezultatul acestora trebuie sa asigure o continuitate.

SNS BCR isi doreste si va avea ca obiectiv in aceasta negociere pastrarea drepturilor salariatilor, conservarea acestora si in perioada urmatoare. Este un obiectiv normal, moral si are acoperire in toate demersurile angajatorului care, in luna decembrie 2012 a anuntat salariatii despre existenta acestui Plan de redresare cu elemente de restructurarea a activitatii si reducere de personal, avansand si numarul concedierilor dar si zonele de unde ar urma sa reorganizeze activitatea si sa reduca posturi.

Ori in aceste conditii, luand in calcul impactul social pe care il produce acest Plan de redresare asupra locurilor de munca si daca BCR este un angajator responsabil, toti salariatii afectati de acest Plan trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi indiferent ca sunt concediati in martie sau decembrie 2013.

Trebuie sa asiguram respectarea principiului bunei credinte, o egalitate de tratament fata de toti cei afectati de acest Plan evitand discriminarile.

Acestea sunt principii aplicabilel relatiilor de munca si trebuie sa asiguram respectarea lor. Nu este vina salariatilor ca s-au dispus astfel de masuri dure, care afecteaza 1600 de familii, unele in care salariatul ce va fi concediat este unic intretinator sau singurul care astazi aducea un venit.

- Ati propus un numar mai mic de disponibilizari?

Ulterior receptionarii notificarilor intentiei de concediere colectiva am transmis, argumentat, ca nu suntem de acord cu inchiderea unora dintre unitatile cuprinse in Lista celor ce urmau sa fie inchise.

- Ati propus masuri de reconversie profesionala?

- Da, in raspunsul inaintat angajatorului ulterior receptionarii Notificarilor intentiei de concediere colectiva am solicitat angajatorului inclusiv programe de reconversie si recalificare profesionala, de asistenta pre si post concediere dar si masuri care sa asigure ocuparea unor posturi vacante, in alte zone de activitate, cu parte dintre cei afectati.

Din pacate, raspunsul angajatorului la toate aceste solicitari nu asimila niciuna dintre propunerile noastre, motiv pentru care Notificarile deciziilor de concediere colectiva receptionate acum doua zile sunt aproape copy paste dupa Notificarile intentiei de concediere colectiva, fara modificari asupra numarului unitatilor asupra carora s-a hotarat inchiderea si nici in zona celor 200 de posturi desfiintate sau redefinite.

De altfel, desi am solicitat de fiecare data cand au avut loc concedieri colective, si au fost destule de cand a fost preluat BCR de catre Erste, salariatii nu au beneficiat de astfel de programe.

O astfel de masura are un puternic impact social iar angajatorul, daca respecta legea si este responsabil social, trebuie sa gaseasca solutii pentru cei pe care doreste sa ii concedieze, nu sa ii arunce in somaj, cu datorii rezultate din credite sau alte obligatii angajate, fara posibilitatea de a a asigura necesarul familiilor lor. Avem situatii de colegi, din judete, in care atat sotul cat si sotia se vor afla in situatia de a nu avea un loc de munca.

- Totusi, ce sperati sa negociati cu succes si sa obtineti de la BCR?

- Daca hotararile au fost luate si in conditiile in care chiar si ulterior receptionarii Notificarilor propunerile noastre transmise angajatorului au fost ignorate, despre ce negociere vorbim? Suntem informati dupa adoptarea hotararilor, neavand posibilitatea exercitarii in mod real si concret al dreptului la consultare.

Noi am continuat sa transmitem conducerii liniei functionale retail solicitari, argumentate si insotite de solutii, cu speranta ca vor fi reanalizate aceste hotarari, ca va fi analizat fiecare caz in parte si ca se va reduce numarul unitatilor care trebuie inchise precum si numarul deciziilor de concediere.

Vicepresedintele liniei functionale retail a aratat deschidere fata de solicitarile noastre, a dispus reanalizarea situatiei unora dintre unitati si chiar au fost operate unele modificari pe baza rezultatului acestor noi analize.

Numarul unitatilor care se vor inchide a scazut la 62 (de la 64), au fost efectuate unele inlocuiri iar numarul celor ce urmeaza a fi concediati datorita inchiderii unitatilor respective a scazut la 207.

In continuare, pana in ultima zi in care deciziile de concediere ce vor fi transmise salariatilor, vom face demersuri in acest sens.

In orice caz, noi suntem si vom fi alaturi de cei pe care ii reprezentam in aceste procese de concediere, incercand sa gasim solutii pentru ei. Sunt intr-o situatie dificila, cu angajamente ce nu vor putea fi respectate, credite in derulare la BCR si obligatii fata de alte persoane juridice si daca BCR chiar doreste sa fie implicat in responsabilitatea sociala ar trebui in primul rand sa gaseasca solutii si sa rezolve elementul intern al acesteia – proprii salariati.

Pe de alta parte, asteptam sa vedem si care va fi rezultatul verificarilor pe care Inspectia Muncii si Inspectoratul Teritorial de munca le vor face urmare sesizarii depuse de noi pentru a vedea ce posibiliati exista in plan juridic.”

Ionut Stanimir, BCR: Toti angajatii sunt tratati echitabil

Ionut Stanimir: "In momentul simplificarii si eficientizarii proceselor, toti angajatii impactati au fost tratati echitabil. Avem in vedere o compensatie echitabila pentru toti angajatii care vor fi afectati de masurile de restructurare.

Toti angajatii vizati vor avea posibilitatea sa candideze pe pozitiile disponibile. Procesul de selectie, precum intreg planul de redresare al bancii va viza pastrarea celor mai talentati si mai competenti angajati.

Dincolo de aceste aspecte, impiedicarea procesului de redresare nu face decat sa saboteze succesul bancii si sa puna in pericol locurile de munca a si mai multor angajati pregatiti sa isi demonstreze profesionalismul.

Pe lângă eficientizarea activităţii, noua strategie ţine cont de protecţia salariaţilor şi a locului lor de muncă în viitor, pentru că masurile anunţate pentru acest an, încearcă să prevină reducerile de posturi în anii următori.

BCR se afla într-un proces de restructurare organizaţională cu obiective clare: o bancă profitabilă, puternică şi eficientă. Este prima responsabilitate pe care o are fata de angajatii, clientii si partenerii sai. Cine nu intelege acest lucru inseamna ca priveste catre trecut, nu catre viitor.

Cati dintre angajatii care sunt inca actionari ai BCR prefera ca banca sa acumuleze pierderi in loc sa primeasca dividende?! Sindicatul oare a verificat acest aspect cu angajatii pe care ii reprezinta?"

Se analizeaza alocarea de resurse pentru programe de reconversie

Referitor la masurile de reconversie, reprezentantul BCR precizeaza:

"Analizam alocarea de resurse unor programe de acest tip, in pofida faptului ca astfel de programe au fost accesate in trecut sub asteptarile noastre. Posibilitatile pe care le exploram tin cont de conditiile financiare existente mai ales tinand cont de o cheltuiala substantiala cu pachetele compensatorii, un astfel de pachet sustinand veniturile angajatilor afectati de procesul de restructurare, pe o perioada de 1 an in medie."