www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



SUA ar putea garanta integral depozitele si datoriile bancare

Autor: Bancherul.ro
2008-10-10 13:23
Statele Unite analizează două măsuri fără precedent pentru susţinerea pieţelor financiare, respectiv garantarea tuturor datoriilor pe care le au băncile şi asigurarea integrală a depozitelor constituite la băncile americane, potrivit Wall Street Journal.

Cele două măsuri ar reprezenta cea mai puternică intervenţie a statului american īn sistemul financiar.

Liderii economici ai G7se vor reuni vineri la Washington pentru a discuta o propunere a Marii Britanii de a acorda garanţii guvernamentale băncilor care angajează credite.

Potrivit New York Times, oficialii americani şi britanici s-ar putea īnţelege asupra unui program care să pună capăt haosului din sistemul financiar, care implică infuzii de fonduri guvernamentale īn bănci, īn schimbul unor participaţii majoritare şi garanţii de rambursare a unor īmprumuturi, transmite Reuters.

Propunerea britanicilor are sprijinul Wall Street şi este analizată atent de oficialii SUA, potrivit celor două publicaţii.

Wall Street Journal scrie că purtătorul de cuvānt al Casei ALbe, Tony Fratto, a declarat că Statele Unite "evaluează ideea şi o discută cu partenerii britanici".

La rāndul său, secretarul pentru afaceri externe al Trezoreriei SUA a afirmat pentru New York Times că "oportunităţile de cooperare s-au īmbunătăţit la o asemenea anvergură a crizei", iar cele două ţări "trebuie să promoveze şi pună accent pe aceste idei comune".

Deşi secretarul general al Trezoreriei, Henry Paulson, s-a arătat īmpotriva preluării de participaţii majoritare la bănci, oficialii din subordinea sa consideră că evenimentele din ultimele săptămāni l-ar putea determina pe Paulson să-şi schimbe opinia.