www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Horia Ciorcila preia conducerea Bancii Transilvania

Autor: Bancherul.ro
2012-12-21 09:38
Horia Ciorcila, unul dintre fondatorii Bancii Transilvania, va prelua conducerea bancii, dupa ce institutia a esuat, pe tot parcursul acestui an, sa gaseasca un inlocuitor pentru Robert Rekkers, cel care a condus cu succes banca timp de 9 ani si care si-a dat demisia in ianuarie 2012 din motive necunoscute pubic.

Comunicatul Bancii Transilvania:

Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania a stabilit
noua componenţă a top managementului

Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania, întrunit în şedinţa din 20 decembrie 2012, a decis ca dl.Horia Ciorcilă, Preşedintele CA al băncii, să preia de la dl.Peter Franklin mandatul de administrator delegat de către CA pentru coordonarea activităţii băncii şi a Comitetului Executiv de Management.

Dl.Franklin va rămâne membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, precum şi membru în Comitetul de Audit şi Comitetul de Remunerare.

În cei aproape 19 ani de activitate a Băncii Transilvania, dl.Horia Ciorcilă a jucat un rol esenţial în povestea de succes a Băncii Transilvania, devenită cea mai mare instituţie bancară cu capital privat majoritar românesc.

De asemenea, Consiliul de Administraţie a desemnat-o pe dna Luminiţa Runcan pentru poziţia de Director General Adjunct. Conducerea activităţii de trezorerie a băncii urmează să fie preluată de dl.Teo Bîrle, în calitate de Director Trezorerie, în prezent acesta având funcţia de Director Adjunct Trezorerie. În aceste două cazuri, exercitarea funcţiei se va realiza după obţinerea aprobărilor corespunzătoare din partea BNR şi după parcurgerea tuturor formalităţilor necesare. Banca Transilvania va avea, începând cu data autorizării BNR, doi directori generali adjuncţi, conducători ai băncii – pe dl.Nicolae Tarcea şi pe dna Luminiţa Runcan.

Direcţia Marketing & Comunicare

DESPRE BANCA TRANSILVANIA:

Banca Transilvania este una dintre cele mai mari bănci din România, în funcţie de active. Misiunea sa, ca bancă privată cu capital majoritar românesc, este de a sprijini mediul de afaceri. Activitatea BT este organizată pe patru linii principale de business: persoane fizice, IMM, companii mari, respectiv Divizia pentru Medici. Banca Transilvania are peste 6.000 de angajaţi, o reţea formată din peste 550 de sedii şi 1,5 milioane de clienţi activi. BT este prima bancă din România care a fost cotată la Bursa de Valori Bucureşti, în 1997. Strategia sa este susţinută de acţionari puternici, printre care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care deţine 15% din capitalul social al băncii.