www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca elvetiana UBS, amendata cu 1,5 miliarde dolari pentru manipularea dobanzii Libor

Autor: Bancherul.ro
2012-12-20 11:48
Gigantul bancar elvetian UBS a fost de acord sa plateasca o amenda de 1,5 miliarde de dolari SUA, Marii Britanii si Elvetiei, pentru ca a incercat sa manipuleze rata dobanzii Libor.

Este a doua banca mare amendata pentru manipularea Libor, dupa ce Barclays a fost nevoita sa plateasca 450 de milioane de dolari agentiilor de reglementare din Marea Britanie si SUA, vara aceasta, scrie BBC.

Mai multe banci sunt investigate pentru manipularea Libor, dobanda medie cu care marile banci internationale din Londra isi imprumuta una alteia bani.

UBS a recunoscut ca a manipulat Euribor si Tibor, ratele dobanzilor echivalente stabilite de creditori in eurozona si la Tokio.

Amenda este cea mai recenta lovitura suferita de UBS, dupa condamnarea traderului Kweku Adoboli, la inceputul acestui an si plata a 500 de milioane de dolari autoritatilor americane, pentru ca a ajutat cetatenii americani sa ocoleasca plata taxelor.