Autoritatea de Supraveghere Financiara, infiintata de Guvern prin Ordonanta de urgenta, va intra in functiune din 15 martie 2013 |
Autor: Bancherul.ro 2012-12-19 09:07 |
|
Guvernul a aprobat Ordonanta de urgenta privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.
"Autoritatea de Supraveghere Financiară se va aplica începând cu 15 martie", a declarat premierul Victor Ponta.
Comunicatul Guvernului:
În Uniunea Europeană, 15 state membre au în prezent acest tip de structură de supraveghere. Dintre acestea menționăm: Germania, Marea Britanie, Austria, Polonia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Țările Baltice.
Prin urmare, înființarea în România a unei astfel de autorități, responsabilă cu supravegherea prudențială a pieței de capital, a sectorului asigurărilor și a sistemului de fonduri de pensii private, se încadrează într-o dinamică instituțională la nivel european.
Autoritatea de Supraveghere Financiară va prelua toate funcțiile și atribuțiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, autorități care se desființează.
|
|