www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Băncile din Cipru au nevoie de 9,3 miliarde de euro pentru recapitalizare

Autor: Bancherul.ro
2012-12-17 10:25
Situaţia fiscală a Ciprului, a cincea ţară din zona euro care a cerut ajutor financiar extern, este mai serioasă decât cea a Greciei, iar pericolul a fost ignorat de pieţele financiare, a declarat şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker.

"Prioritatea mea pe termen scurt pentru 2013 este Cipru. Este o problemă care nu trebuie subestimată, pentru că este mai serioasă decât Grecia. Această situaţie nu este luată în considerare de pieţele financiare internaţionale sau de presă", a spus Juncker, citat de cotidianul elen Kathimerini.

Băncile din Cipru au nevoie de circa 9,3 miliarde de euro pentru recapitalizare, potivit unui raport preliminar.

Fonduri de încă 6 miliarde de euro ar putea fi necesare pentru a refinanţa datorii ale statului, iar 1,5 miliarde de euro pentru acoperirea de deficite fiscale, a declarat în noiembrie ministrul de Finanţe al Ciprului, Vassos Shiarly.