www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BERD acorda CFR un credit de 175 milioane euro pentru restructurarea financiara a companiei

Autor: Bancherul.ro
2012-12-13 09:04
Guvernul anunta intr-un comunicat ca a aprobat ieri o Ordonanță de urgență pentru aprobarea Acordului de garanție între România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București, la 28 noiembrie 2012, privind garantarea, în proporție de 100%, a obligațiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” S.A.) între Compania Națională de Căi Ferate “CFR” S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în valoare de până la 175.000.000 euro.

În conformitate cu Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2012-2013 este necesară limitarea riscurilor asociate portofoliului de datorie publică, iar acest împrumut se încadrează în criteriile ce vizează indicatorii de risc valutar, fiind denominat în euro, în timp ce riscul de credit este gestionat prin faptul că împrumutătorul este o instituție financiară internațională, iar societatea care beneficiază de garanție este o instituție de interes național strategic.

Împrumutul de la BERD, în valoare de până la 175 milioane euro, garantat de stat în proporție de 100% urmează a fi disponibilizat în două tranșe și se utilizează după cum urmează: 172 milioane euro pentru refinanțarea împrumutului acordat din Trezoreria statului în baza OUG nr. 25/2012; 1,25 milioane euro pentru servicii de consultanță, 1,75 milioane euro pentru plata comisionului inițial.

Având în vedere că CFR Infrastructură poate accesa împrumutul acordat de BERD numai după aprobarea Acordului de garanție, se impune aprobarea documentului juridic ce guvernează garanția în regim de urgență, se precizeaza in comunicatul guvernului.