Isarescu a felicitat guvernul pentru respectarea programului fiscal si estimeaza ca economia va avea o crestere importanta in 2013 |
Autor: Bancherul.ro 2012-12-12 15:05 |
|
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a laudat guvernul pentru faptul ca a mentinut cheltuielile publice sub control, conform intelegerii cu FMI, in ciuda anului electoral. Datorita deficitului public redus, Romania ar putea inregistra o crestere economica importanta in 2013, a adaugat guvernatorul, in cadrul unei intalniri la BNR cu premierul Victor Ponta, pe tema infiintarii Autoritatii de Supraveghere Financiara.
Execuţia bugetului general consolidat după primele zece luni s-a încheiat cu un deficit de 7,2 miliarde de lei, respectiv 1,19% din PIB, faţă de un deficit de 2,3% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,18% din PIB la finele lunii septembrie.
Comparativ cu primele zece luni din 2011, deficitul bugetar este în scădere cu 6,1 miliarde de lei. Guvernul s-a angajat prin acordul cu FMI să reducă deficitul bugetar în acest an la 2,2% din PIB, de la 4,3% din PIB în 2011. Deficitul bugetar ar urma să scadă anul viitor la 1,7% din PIB.
Mugur Isarescu: "Fără a fi câtuşi de puţin de complezenţă, adresăm şi noi din partea Băncii Centrale felicitări guvernului, pentru faptul că, din multe puncte de vedere, dar pe noi ne interesează în principal aspectul fiscal, programul a fost ţinut în limitele planificate, pentru presa străină: "the fiscal stances is on track", deci programul este în limitele stabilite.
Este o mare realizare pentru un an electoral, o mare realizare, cu atât mai mult cu cât ajustarea din ultimii trei ani şi jumătate în care a intrat România este masivă, în termeni fiscali este de ordinul a 7-8% din PIB. Ca veteran, pot să vă spun că este una din cele mai mari asistenţe pe care le-a avut România şi, datorită acesteia şi a realizărilor din acest an, putem spune că încheiem anul, începem anul 2013, cu România ieşind din capitolul ţărilor sau gruparea ţărilor cu deficit fiscal excesiv.
Isarescu: Cred ca Romania are sanse la o crestere economica importanta in 2013
Mugur Isarescu: "Revin şi spun că este o realizare foarte mare şi acum fac trecerea la întrebarea dumneavoastră, unul dintre activele pe care îl are România la acest an nou, 2013, este faptul că din punct de vedere fiscal nu mai trebuie să strângem, va trebui să fim foarte chibzuiţi şi să ţinem dozajul de aşa manieră încât să nu mai fie nevoie cândva să mai strângem şurubul şi, să spunem aşa, dezlegarea să fie cât se poate de prudentă şi realistă.
Asta înseamnă că ceea ce noi, economiştii, numim 'disposable income', deci, venituri disponibile la nivelul populaţiei, acesta va avea tendinţa de creştere, devine o sursă a creşterii economice. Cu acest activ, cu punerea în practică a reformelor structurale şi o mai bună absorbţie a fondurilor europene - fac o paranteză: atât reformele structurale, cât şi absorbţia fondurilor europene nefiind cuvinte, fiind adevărate programe care trebuie să fie realizate, eu cred că România are şanse să aibă creştere economică importantă la anul, chiar mai importantă decât în acest an, indiferent de ce se întâmplă în Europa. "
|
|