Isărescu: Florin Georgescu revine la Banca Naţională |
Autor: Bancherul.ro 2012-12-12 10:59 |
|
Actualul ministru al Finanţelor, Florin Georgescu, va reveni la Banca Naţională a României, la finalul mandatului guvernamental, a declarat, marţi seara, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Domnul Florin Georgescu revine la Banca Naţională", a spus Isărescu, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta.
Florin Georgescu a părăsit postul de prim-viceguvernator al BNR în luna mai pentru a prelua postul de ministru al Finanţelor în Guvernul USL, premierul Ponta anunţând atunci că acesta va reveni în luna decembrie la banca centrală.
Guvernul va desfiinţa autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR, astfel că atribuţiile şi tot personalul CNVM, CSA şi CSSPP vor fi preluate până cel târziu în luna martie a anului viitor de către o nouă instituţie - Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Numele lui Florin Georgescu a fost vehiculat în presă ca posibil viitor preşedinte al acestei noi instituţii.
Luni seara, întrebat dacă noua structură va fi condusă de actualul ministru al Finanţelor, Florin Georgescu, premierul a răspuns doar că acesta nu va mai conduce Ministerul Finanţelor în viitorul guvern, deoarece doreşte să lucreze din nou ca prim-viceguvernator al Băncii Naţionale.
|
|