Romania sustine Uniunea Bancara si este de acord cu taxa pe tranzactiile financiare |
Autor: Bancherul.ro 2012-12-04 15:43 |
|
România susţine demersurile privind Uniunea Bancară, este de acord cu taxele pe tranzacţiile financiare şi crearea unui mecanism unic de supraveghere, a declarat, marţi, la finalul şedinţei de Guvern, Andrei Zaharescu, purtător de cuvânt al Executivului.
"Guvernul a aprobat acest Memorandum întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Europene şi Ministerul Afacerilor Externe şi avizat de Guvernatorul Băncii Naţionale a României. În esenţă, documentul conţine o serie de elemente de poziţie a României privind propunerile de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare (UEM). România susţine demersurile care vizează consolidarea instituţională a UE şi crearea unei veritabile uniuni bancare, bugetare şi economice. România susţine procesul de consolidare a guvernanţei din zona euro, dar consideră că acest proces nu trebuie să fie în detrimentul statelor aflate în afara zonei euro şi să ducă, astfel, la fragmentarea Uniunii", a spus Zaharescu.
Potrivit acestuia, România va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare (TTF) în măsura în care va exista un acord la nivelul Uniunii Europene. "România este interesată să participe la demersurile privind crearea unei uniuni bancare, respectiv, crearea mecanismului unic de supraveghere", a mai afirmat Zaharescu.
Potrivit calendarului prezentat de Comisia Europeană, de la 1 ianuarie 2014 toate cele 6.000 de bănci din zona euro ar urma să facă obiectul supravegherii BCE.
|
|