Comisia Naţională de Prognoză estimează un curs de schimb mediu de 4,5 lei/euro în 2013 |
Autor: Bancherul.ro 2012-11-28 09:54 |
|
Comisia Naţională de Prognoză estimează, în varianta de toamnă a Prognozei 2012-2016, un curs de schimb mediu de 4,5 lei/euro în 2013, în creştere faţă de cel de 4,37 lei/euro estimat în varianta de primăvară.
În 2014, cursul mediu va scădea la 4,45 lei/euro, tendinţa de scădere continuând în 2015, când se va înregistra un curs mediu de 4,4 lei/euro, ce se va menţine şi în 2016.
Pentru 2012, CNP estimează un curs mediu de 4,45 lei/euro.
În ceea ce priveşte cursul leu/dolar, Comisia Naţională de Prognoză estimează o medie anuală de 3,43 lei/dolar în 2012, 3,46 lei/dolar în 2013, 3,43 în 2014, 3,38 în 2015 şi 2016.
|
|