www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Arin Stanescu, reprezentantul practicienilor in insolventa: Bancile au ascus prea mult pierderile sub pres

Autor: Bancherul.ro
2012-11-28 09:02
Băncile au amânat pentru prea mult solicitarea falimentului companiilor care nu puteau rambursa împrumuturile, rostogolind creditele şi au ascuns astfel pierderile sub preş, in loc sa-si curete portofoliile, ceea ce ar fi fost o solutie mai buna, a declarat Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), în cadrul unei conferinţe la BNR.

El considera ca medierea şi rezolvarea pe cale amiabilă reprezentau soluţii la începutul crizei, dar acum falimentul este o procedură de curăţare a mediului economic.

Stanescu are interes direct in falimentul societatilor comerciale, intrucat este proprietarul unei societati de avocatura specializata in insolventa.

Stanescu apreciaza că băncile care nu au aşteptat mai mult de un an revenirea unui debitor au avut de câştigat şi au reuşit să recupereze mai mult decât vor reuşi instituţiile de credit care au amânat atât executarea companiei cu restanţe, cât şi provizionarea corectă, prin utilizarea unor portiţe tehnice care permiteau ca restanţa să nu fie considerată mai mare de 90 de zile.

El a precizat că înţelege comportamentul băncilor, care au încercat să amâne mult timp o decizie drastică în cazul unor companii cu restanţe mari, care ar fi însemnat asumarea certă a unor pierderi, încercând prin artificii tehnice să nu ajungă la restanţe de peste 90 de zile şi să evite falimentul.

"Cred că supravegherea BNR şi-a pierdut puţin răbdarea şi a cerut raportări auditate semestrial. Asta înseamnă că ce raportaţi la jumătatea anului nu prezintă încredere. Am aflat toţi că li s-a spus celor şapte auditori din piaţă la modul ferm să nu se îndepărteze foarte mult de valoarea de piaţă. (...) Consecinţa va fi că o parte din membrii comunităţii va trebui să vină cu bănuţii de acasă pentru a completa cerinţele de capital".

Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, a declarat că procesul de verificare a rezultatelor semestriale auditate ale băncilor, început în luna septembrie, s-a încheiat iar in prezent se valorifica rezultatele, se analizeaza, iar acolo unde este de corectat, se corecteaza.

Stanescu a precizat ca in acest an au fost deschise 24.000 de dosare noi de insolvenţă, din care 1.500 reprezintă dosare de reorganizare, iar restul sunt dosare de faliment, potrivit UNPIR. Din totalul dosarelor de reorganizare, peste 100 au fost finalizate cu succes, în condiţiile actuale dificile, conform UNPIR.