Mugur Isarescu explica de ce a crescut atat de mult inflatia si de ce trebuie sa ne ghidam mai mult dupa inflatia medie, luata in calcul si pentru aderarea la euro |
Autor: Bancherul.ro 2012-11-07 18:30 |
|
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a explicat astazi, in cadrul conferintei de presa prilejuita de prezentarea raportului asupra inflatiei, de ce au crescut atat de mult preturile in Romania in ultima perioada si de ce trebuie sa ne ghidam mai mult dupa inflatia medie, luata in calcul si pentru aderarea la euro.
"Desi inflatia anuala a iesit temporar din tinta BNR, masurata ca medie anuala si nu pe baza anuala, inflatia s-a mentinut in tinta noastra, de 3% cu o eroare de plus sau minus un punct. Adevarul este ca noi tintim rata anuala si nu pe cea medie anuala, dar observati cat de fluctuanta este rata anuala", a spus guvernatorul.
El a reamintit ca pe plan international, de exemplu in privinta aderarii la zona euro, nu rata anuala ci rata medie anuala este cea luata in considerare.
Guvernatorul a explicat ca majorarea puternica a inflatiei a fost cauzata, in primul rand, de cresterile exagerate ale preturilor produselor alimentare, in special fructele, in conditiile in care acestea au o pondere mare in cosul de consum, mai mare decat in alte tari europene.
Mugur Isarescu:
"Cresterile de preturi alimentare din Romania sunt cele mai mari din Europa. Asta pentru ca impactul asupra inflatiei este foarte ridicat pentru ca avem cota cea mai inalta, de 33%, a preturilor alimentelor, in cadrul inflatiei.
Nu as sublinia acest lucru daca nu as vrea sa intelegem ca din acest punct de vedere indicii nostri de preturi nu prea sunt comparabili. Nu ne putem compara foarte bine cu ce se intampla in alte tari. De aici si volatilitatea foarte mare, exagerata, a inflatiei anuale in Romania.
Iar intentia noastra este oarecum sa miscam privirea spre inflatia medie anuala, ca sa nu fim foarte tare influentati de cresterile si descresterile inflatiei anuale. La 33%, pentru intelegerea mai buna a fenomenului, ponderea alimentelor in indicele preturilor de consum este mai mare chiar decat in Bulgaria, ori nu cred eu ca avem o structura de consum diferita fata de Bulgaria. Aceasta chestiune s-a mai discutat, acesta este indicele, cu acesta lucram, pe acesta il tintim, dar trebuie sa avem in vedere particularitatea pe care am mentionat-o. "
Intra in CLUBUL BANCHERILOR pentru a vedea explicatia completa a guvernatorului Isarescu
|
|