www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane la BRD, le-a vorbit tinerilor despre abilitatile de comunicare

Autor: Bancherul.ro
2012-11-06 10:30
Fundaţia Româno-Americană a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute cea de a patra ediţie Weekend Seminar, proiect marca Akcees ce urmăreşte dezvoltarea de competenţe şi abilităţi prin metode de educaţie non-formală, se arata intr-un comunicat de presa.

Pe parcursul celor două zile, participanţii şi-au dezvoltat abilităţile de comunicare alături de traineri de excepţie şi invitaţi speciali care au împărtăşit secrete din experienţa lor.

Vineri, 2 noiembrie, tinerii prezenţi au înţeles care sunt elementele de structurare şi sintetizare a mesajelor pentru o comunicare eficientă, dar şi impactul pe care elementele non-verbale şi paraverbale îl au asupra calităţii actului de comunicare. Noţiunile teoretice au fost puse în practică prin jocuri şi aplicaţii interactive sub atenta îndrumare a Otiliei Toma, trainer BRD Groupe Société Générale.

Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane BRD Groupe Société Générale, a fost alături de participanţii Weekend Seminar şi le-a vorbit despre importanţa abilităţilor de comunicare pentru atingerea obiectivelor dorite atât în viaţa profesională cât şi în cea personală, dar şi despre modul în care aceste abilităţi pot fi dezvoltate şi perfecţionate. Discuţia s-a axat pe aspecte practice, oferind exemple şi sfaturi utile în viaţa de zi cu zi.

Diana Fălan, HR Communication BRD Groupe Société Générale, a oferit apoi participanţilor un studiu de caz prin intermediul căruia cunoştinţele acumulate au fost aplicate într-o situaţie reală. Tinerii prezenţi la eveniment au dat dovadă de seriozitate şi implicare şi au demonstrat că stăpânesc tehnicile de comunicare învăţate în timpul programului.

Weekend Seminar s-a încheiat alături de Ana-Cristina Călin, actriţă şi prezentator de televiziune. Ana-Cristina le-a vorbit participanţilor despre trac şi despre modul în care emoţiile pot fi controlate şi pot fi folosite constructiv pentru atingerea rezultatelor dorite. Evenimentul s-a încheiat în ropote de aplauze iar discuţiile au continuat informal mult timp după încheierea efectivă a programului.

„Creativ, stimulant, profesionist! A fost o experienţă grozavă şi mi-a dat şansa să învăţ de la oameni foarte bine pregătiţi şi deschişi. Am fost plăcut surprinsă de calitatea evenimentului, a trainerilor şi a invitaţilor speciali şi îmi doresc să particip şi la alte evenimente organizate de echipa Akcees! ”, a declarat la final unul dintre participanţii Weekend Seminar.

Weekend Seminar este prezentat în imagini pe pagina de Facebook a organizaţiei: http://facebook.com/akcees. Următoarea sesiune de training se va desfăşura pe 14 şi 15 februarie şi va aduce avea drept subiect managementul proiectelor. Înscrierile vor fi disponibile pe site-ul evenimentului http://akcees.ro/seminar