OTP Bank: Politica BNR incepe sa dea roade, cu tot mai multe credite in lei |
Autor: Bancherul.ro 2012-10-27 11:45 |
|
Economistii OTP Bank mentioneaza intr-un raport ca, potrivit ultimelor statistici pentru luna septembrie publicate de BNR, creditul privat a crescut mai putin decât în luna anterioară, cu 4,2% anual, comparativ cu 5,7% în luna august.
Si depozitele private a înregistrat un ritm de crestere mai redus, de 7,3% fată de anul precedent în luna septembrie, fată de 8,8% în luna august.
Analistii observă că împrumuturile in lei avansează rapid, în special în cazul creditelor corporate (+11,5% fată de anul precedent) si creditelor ipotecare (+12,1%). În cazul corporatiilor, o mare parte a creditelor (41%) este în RON.
Economistii OTP Bank apreciaza ca actiunile întreprinse de către BNR începând din 2011 (reducerea dobanzii, furnizarea de lichiditate prin operatiuni săptămânale tip repo) încep să dea roade: rate mai mici ale dobânzii în lei, cumulate cu eliminarea riscului valutar, reprezinta stimulente pentru corporatii se se împrumute în lei. În cazul gospodăriilor populatiei, creditarea in valuta a fost limitata de regulamentul BNR, astfel incat avansul creditelor in lei este firesc.
|
|