www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cazul dispariţiei fostului şef al Bursei Sibiu - Cristian Sima: Am 2.500 de franci. Avionul care traversează Atlanticul îmi creează o ciudată senzaţie de pace

Autor: Bancherul.ro
2012-10-12 10:47
Cristian Sima, fostul director al Bursei din Sibiu, care nu a mai putut fi contactat de la 1 octombrie, susţine într-o scrisoare trimisă joi noaptea către Hotnews că mai are 2.500 de franci şi 3 cărţi de credit blocate, iar avionul care traversează Atlanticul îi creează o ciudată senzaţie de pace.

"Avionul care traversează Atlanticul îmi crează o ciudată senzaţie de pace şi linişte, toată lumea a adormit brusc, lăsându-mă parcă să-mi hotărăsc singur sfârşitul. Decizia finală e luată. Aş vrea să fiu un razboinic Ronin, dar nu sunt. Sunt singur şi am nevoie de timp mai mult decât am nevoie să trăiesc. Când va izbucni scandalul, toţi mă vor acuza că am fugit cu zeci de milioane de dolari în cine ştie ce insulă din Pacific", ar fi spus Sima într-o scrisoare primită joi noaptea de către Hotnews.

Sima adaugă că ar avea nevoie de cel puţin două luni pentru a aşterne pe hârtie tot ceea ce a trăit, nu doar în ultimele patru luni, ci mai ales în ultimii 51 de ani.

" Am 2.500 de franci, trei cărţi de credit care sunt blocate din lipsă de fonduri şi un cont în bursa la GS de 10.000 de euro, cu care trebuie să câştig ca să reuşesc să supravieţuiesc două luni pentru a scrie. Moral sunt responsabil în totalitate de pierderile clienţilor, deşi au semnat că îşi asumă riscul, dar oare moral sunt responsabil şi de câştigurile de până acum? Am fost mereu un luptător şi cred şi acum că lucrurile s-ar fi putut salva, dar mi-era imposibil să-mi continuu ipocrizia pentru a satisface o lăcomie generală a clienţilor, lăcomie pe care am exploatat-o la maxim în demersul meu de a le câştiga încrederea şi respectul", a mai spus Sima.

El a afirmat că are nevoie să-şi spună adevărul ,"să-l urle", indiferent de ce se va întâmpla după aceea, însă mai întâi este impetuos necesar să-şi recunoască greşelile.

"Voi plăti pentru ele cu demnitate. Soarta mi-a dat enorm până acum şi e normal să mi se ceară dublu, totdeauna plăteşti cu dobândă mare", a afirmat el, adăugând că pentru a înţelege tot ce s-a întâmplat din 2008 şi până azi e nevoie să descrie personajele pe îndelete şi evenimentele cu lux de amănunte, atât cât îi va permite "timpul pe care tot aceste personaje" i-l vor acorda.

Fostul director al Bursei din Sibiu afirmă că daca "acest serial se va întrerupe înainte de termen", nu ar vrea să existe speculaţii pe seama vreunui nume.

"Nu vreau să credeţi că ma justific pentru pierderile din bursă aruncând noroi în jur. Vreau doar să povestesc cum am ajuns aici şi mai ales, cum voiam să ies.Pentru a calma un pic lucrurile vreau să vă spun că WBS Holding nu a avut niciodată mai mult de 60 de clienţi, toţi au acceptat riscul, mulţi au retras deja o mare parte din capital şi alţii au retras chiar mai mult decât au depus. Toată vina pentru situaţia în care s-a ajuns îmi aparţine. Eu mi-am asumat toate riscurile, eu am luat toate deciziile, niciun angajat nu e răspunzător pentru nimic. Nimeni nu e vinovat în afară de mine, nici CNVM-ul, nici clasa politică , nici «oamenii de onoare», nici onorabilii clienţi.Am nevoie să spun însă tot adevarul pentru ca sistemul financiar politic de la noi şi nu numai să fie înţeles. Nu am niciun ban ascuns, dar evident am o responsabilitate morală pe care mi-o asum în totalitate. Şi undeva, într-un colţ ascuns, mai cred încă că toată lumea îşi va recupera capitalul ....nu şi aşteptatul profit", a încheiat Sima.

Pe data de 24 septembrie Sima a vândut pachetul de acţiuni de 9% pe care îl mai deţinea la firma Media Bit Software SRL din Bucureşti, care operează site-ul de ştiri hotnews.ro. Cel care a cumpărat este Răzvan Corneţeanu, fost director al Adevărul Holding.

Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat din 1 octombrie şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.

Potrivit unor surse din piaţa de capital, tranzacţiile pe pieţele externe au fost operate prin WBS Holding, firmă deţinută de Sima şi înregistrată în Insulele Virgine Britanice. O altă ipoteză vehiculată este că Sima ar fi pierdut banii mai multor clienţi în urma acestor tranzacţii, cu grad ridicat de risc.

Surse din piaţa de capital au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Sima a transmis la 1 octombrie un email unui director de la bursa din Sibiu în care scria că i-au fost furate laptopul, telefonul, actele şi cardul bancar şi cerea blocarea acestora.

Angajaţii Sibex au încercat de mai multe ori, fără succes, să îl contacteze pe Sima. La casa pe care Sima o are în Elveţia, postul telefonic este suspendat, au menţionat sursele.

Cristian Sima a fost demis miercuri de la conducerea Sibex, astfel că funcţia de preşedinte CA a fost preluată de Paul Gabriel Miclăuş, iar poziţia de director general a fost preluată de drept de Ovidiu Petru, director adjunct.