Daniel Daianu, fostul ministru de finante, printre posibilii pagubiti ai firmei de brokeraj condusa de Cristian Sima |
Autor: Bancherul.ro 2012-10-11 16:20 |
|
Fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu, unul dintre clienţii lui Cristian Sima, afirmă că a investit deoarece i s-a spus că sunt "câştiguri mici, dar sigure".
Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de peste zece zile şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.
Dăianu a declarat joi pentru Ziarul Financiar că a aflat din presă că Sima nu mai poate fi găsit şi că ar fi plecat cu banii clienţilor.
"Sunt stupefiat de dispariţia lui Sima (...) Am crezut în buna credinţă a unor oameni dintre care unul a ajuns preşedintele Sibex. Am conturi deschise la cele două societăţi WBS România şi la WBS Holding pentru că mi s-a spus că doar aşa se putea tranzacţiona pe pieţele externe. Am investit pentru că mi s-a spus că sunt câştiguri mici dar sigure. Ştiam că nu lucrează în marjă, că riscurile sunt mici. Extrasurile de cont primite de la firma de brokeraj arată că am contul pe profit nu pe pierdere, dar acum mă întreb dacă acest informaţii sunt sau nu adevărate. Poliţia şi autorităţile competente trebuie să investigheze ce s-a întâmplat cu banii clienţilor, dacă au avut loc tranzacţii neautorizate cu banii clienţilor", a spus el.
|
|