Agenţia Naţională de Integritate a sesizat, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la o posibilă infracţiune de fals în declaraţii, ce ar fi fost comisă de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, anunţă ANI. rnrnSesizarea s-a făcut la data de 4 decembrie 2008, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, privind înfiinţarea ANI.rnrnAgenţia Naţională de Integritate a verificat din oficiu averea Angelei Toncescu şi a constatat că “nu a respectat dispoziţiile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese”, mai spun reprezentanţii ANI.rnrnÎn urma analizării declaraţiilor de avere, datate 20 decembrie 2007, 12 iunie 2008 şi 30 iunie 2008, a declaraţiei de interese, datată 04 august 2006, şi a documentelor solicitate instituţiilor competente, au rezultat aspecte ce au fost apreciate ca “fiind indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 din Codul Penal, asupra căruia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Parchetului competent”, conform ANI.rn
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii