Premierul Ungureanu i-a spus guvernatorului Isarescu ca va majora salariile

Autor:

Bancherul.ro
2012-03-10 10:04

Premierul Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax.rnrnPremierul Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu (foto), au discutat, vineri, timp de două ore, la Palatul Victoria, spre finalul discuţiilor sosind şi ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi.rnrn”Premierul i-a spus guvernatorului BNR că va mări salariile, dar că încă nu ştie cu cât, iar guvernatorul a evitat să indice care dintre măsurile aflate în analiza Guvernului este mai bună, respectiv majorarea salariilor sau reducerea CAS, spunându-i doar că în acest caz este vorba exclusiv de opţiunea Guvernului şi că pe el îl interesează să crească consumul în economie”, au declarat sursele.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii