Premiera europeana: good.bee lanseaza in Romania serviciul de plati pe telefonul mobil

Autor:

Bancherul.ro
2009-03-30 08:55

• Serviciul aduce banca la client; utilizare simplă şi sigură, 24 de ore pe zi, de pe orice telefon mobilrn• Soluţia potrivită în special pentru clienţii cu acces limitat la servicii bancare clasice (ex: din cauza distanţei mari faţă de o sucursală bancară) rn• Implementat de compania good.bee (membră a Erste Group) în parteneriat cu BCR, cu sprijinul Visa şi al principalilor operatori de telefonie mobilă din RomâniarnrnCompania good.bee, rezultatul unui parteneriat între Fundaţia Erste şi Erste Group, se lansează în premieră în România şi pe piaţa europeană cu serviciul good.bee Tranzacţii mobile, destinat utilizatorilor persoane fizice. Serviciul este implementat în parteneriat cu BCR, cu sprijinul Visa şi al principalilor operatori de telefonie mobilă din România. rnrnCa noutate absolută, acest serviciu oferă utillizatorilor posibilitatea de a efectua operaţiuni bancare de pe telefonul lor mobil, oricare ar fi modelul, producătorul sau vechimea aparatului. good.bee Tranzacţii mobile poate fi utilizat fără instalarea unor aplicaţii suplimentare şi fără a necesita acces la Internet. Utilizatorul îşi poate folosi banii din cont oricând şi oriunde ar fi, în deplină siguranţă, fără comisioane lunare şi anuale, economisind timpul şi costul drumurilor sale. rnrn„Peste 8 milioane de români cu vârsta între 15 şi 55 de ani nu au acces la servicii bancare de bază, ne arată cercetările noastre de piaţă. Dacă ţinem cont de mărimea ţării, distanţele dintre localităţi şi popularitatea telefoniei mobile, tranzacţiile prin intermediul telefonului mobil reprezintă o soluţie mai mult decât atractivă. Suntem extrem de încrezători în reuşita proiectului în România. Intenţionăm să lansăm good.bee Tranzacţii mobile şi pe alte pieţe europene în care activăm şi care prezintă potenţial pentru un astfel de serviciu”, a declarat Sava Dalbokov, director general good.bee Holding CEE. rnrnLa achiziţionarea Pachetului de Start utilizatorul serviciului good.bee Tranzacţii mobile beneficiază de un cont curent la BCR, de un card de debit Visa Electron cu cip şi de posibilitatea de a efectua operaţiuni bancare prin telefonul mobil. rnrnPrin good.bee Tranzacţii mobile utilizatorul poate primi şi trimite bani instantaneu, în deplină siguranţă, 24 de ore din 24, în fiecare zi a anului. El îşi poate verifica soldul contului şi poate afla detalii despre ultimele 3 tranzacţii, poate trimite bani către orice alt utilizator good.bee, poate reîncarca orice cartelă de mobil, indiferent de deţinător sau de reţeaua parteneră şi poate transfera bani către orice cont bancar în lei din România, pe baza codului IBAN. rnrnTotul se realizează foarte simplu, în doar câţiva paşi, formând numărul de acces la serviciul good.bee de pe telefonul mobil. Orice operaţiune poate fi realizată numai după autentificare, pe baza codului secret personalizat (PIN) ales de fiecare utilizator, ceea ce asigură un nivel de securitate foarte ridicat. Clienţii good.bee plătesc doar ceea ce utilizează efectiv, pentru că good.bee are comisioane fixe indiferent de valoarea tranzacţiei, fără taxe de administrare lunare sau anuale. rnrn„Serviciul nostru aduce banca la client, permite activarea şi accesarea contului bancar de oriunde. Prin good.bee Tranzacţii mobile oferim servicii financiare moderne, simple, sigure şi accesibile pentru toţi românii. Îi avem în vedere şi pe cei care până acum au avut acces limitat la astfel de servicii din cauza situaţiei lor economice ori a zonei în care trăiesc şi muncesc. Datorită simplităţii în utilizare a serviciului good.bee Tranzacţii mobile, fiecare îşi poate administra mai bine bugetul, folosind doar propriul telefon mobil”, a declarat Sorin Bulai (foto), director general good.bee în România.rnrnPentru mai multe detalii despre modul de utilizare, precum şi informaţii despre comisioanele aferente fiecărui tip de tranzacţie, utilizatorii pot accesa site-ul www.goodbee.ro sau pot apela serviciul Suport Clienţi la *4146 (tarif normal din reţelele Orange şi Vodafone) sau la 021 266 77 00 (tarif normal din alte reţele), de luni până vineri între 8:00 – 22:00, sâmbăta şi duminica între 9:00 – 18:00. rnrngood.bee Holding a fost înfiinţat în iulie 2008, printr-un parteneriat între Fundaţia Erste şi Erste Group. Misiunea good.bee este de a asigura tuturor acces sigur, simplu şi convenabil la serviciile bancare. La nivel central european, cu focus direct doar pe partea de tranzacţii mobile, good.bee Holding a realizat un parteneriat cu Wizzit Ltd., pionier în domeniul sistemelor de tranzacţionare mobilă. good.bee Service, compania care furnizează serviciul good.bee Tranzacţii mobile în Romania, a fost înfiinţată în septembrie 2008 în parteneriat cu BCR şi Visa. În acţionariatul good.bee Service RO SRL, este prezentă şi firma de consultanţă Central European Financial Services SA, catalizatorul contactului între Erste Group şi Wizzit. rnrnBCR, membră a Erste Group, este o bancă universală ce se adresează atât clienţilor retail, cât şi celor corporate. BCR este cea mai importantă instituţie bancară din România, gestionând active de peste 17,1 miliarde de EUR. Banca oferă întreaga gamă de produse şi servicii pentru populaţie, având în prezent aproape 650 de unităţi retail (pentru populaţie şi microîntreprinderi) deschise în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BANCI

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

BT finanteaza un parc fotovoltaic al Simtel

Banca Transilvania finanțează cu 28 de milioane de euro compania Simtel, unul dintre liderii energiei regenerabile din România, pentru finalizarea unui parc fotovoltaic în Giurgiu, anunta banca intr-un comunicat, in... detalii

Dobanda la euro scade la 2,25%

Banca Centrala Europeana (BCE) a scazut dobanda de referita (deposit rate - facilitatea de depozit) cu un sfert de punct, la 2,25%, ca efect al razboiului comercial declansat de presedintele... detalii

Suma minima de plata la card inseamna ca platesti o dobanda mare

"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii