Productia industriala a scazut cu 17,4% in primele cinci luni ale anului

Autor:

Dan Palangean
2020-07-18 08:48

Potrivit datelor publicate de INS, după primele cinci luni ale anului curent, industria a consemnat pe seria brută un recul de -17,4% (-17,2% pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate).

La o pondere a industriei în formarea PIB redusă sub o cincime, în baza datelor consemnate pentru primul trimestru din acest an, efectul pe creșterea economică ar fi de 3,5 puncte procentuale în minus.

Producția industrială și-a mai revenit în luna mai 2020 față de luna precedentă (+22,2% în serie brută, dar numai +15,1% ajustat cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitate), cu observația că rezultatul a fost „îmbunătățit” tocmai de baza mică de raportare.

Comparativ cu aceeași lună din 2019, rezultatul brut a fost de -30,6% iar cel ajustat de -28,0%.

Deși efectul puternic negativ al crizei Covid a fost incontestabil, el nu ar trebui să mascheze rezultatele în scădere ANTERIOARE (ultima valoare pozitivă fusese consemnată tocmai în mai 2019 (+0,3%).

Pandemia a venit atunci când eram într-un proces de revenire din „groapa” înregistrată în octombrie-noiembrie 2019 (-7,7%) și revenisem în februarie 2020 la -2,6%.

Rezultatul din acest an a fost determinat de scăderea pe seria brută față de aceeași perioadă din anul trecut cu procentaje de -19,7% a industriei prelucrătoare (-33,8% în mai 2020!).

[1]

Cifra de afaceri din industrie pe luna mai 2020 a fost în avans consistent față de luna precedentă (+26,9%), dar a rămas mult sub cea consemnată în urmă cu un an (-31,0%). Pe cinci luni, rezultatul pe seria brută a fost de -14,9%, tonul fiind dat de industria prelucrătoare (-14,8%).

În cadrul acesteia, ceva mai bine s-a plasat industria bunurilor de uz curent (-2,9%). Ea a fost urmată de sectorul bunurilor intermediare (-10%) și cel al bunurilor de folosință îndelungată (-11,1%).

Din păcate, industria bunurilor de capital, de importanță strategică pentru economia românească, a consemnat o diminuare al cifrei de afaceri de -22,4%.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Ultimii și la productivitatea muncii în agricultură

România s-a situat pe ultimul loc între statele membre UE (și) la evoluția productivității muncii în agricultură, potrivit datelor publicate de Eurostat la finalul anului trecut. Cu o scădere a... detalii

Datoria publică, 54% din PIB la finele lunii octombrie 2024

Datoria publică a României a ajuns la 54% din PIB la finele lunii octombrie 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a... detalii

Deficitul comercial a depașit pragul de 30 miliarde euro în noiembrie 2024

Exporturile României au fost în noiembrie 2024 de 8,39 miliarde euro (+1,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 11,23 miliarde... detalii

Inflația anuală a crescut la 5,11%, prin efect de bază

InflaÈ›ia anuală a crescut în noiembrie 2024 până la 5,11%, potrivit datelor publicate de INS.PreÈ›urile au avansat per total cu 0,41%, cea mai mică valoare din ultimele trei luni, dar... detalii