INS: 5,9% crestere PIB pe 2021. Constructiile si intermedierile financiare, rezultate in scadere

Autor:

Dan Palangean
2022-03-11 11:51

Creșterea economică pe 2021, a fost recalculată de INS la 5,9% în prima variantă provizorie, peste nivelul anunțat inițial, de +5,6%.

Totuși, valoarea nominală reieşită din calcul pentru ansamblul anului trecut a fost de 1.179,4 milioane lei, cu 10,9 miliarde lei sub valoarea prezentată în prognoza de toamnă. Rezultatul este echivalent cu 239,7 miliarde euro, la cursul de schimb mediu anual (4,9204 lei/euro).

Conform datelor ajustate sezonier, scăderea rezultatului economic trimestrial, survenită după impactul Covid în T2 2020, a fost recuperată până în T2 2022. Din păcate, în trimestrul următor s-a ajuns la o încetinire vizibilă (+0,4%) pentru ca, pe final de an, să fie consemnată prima scădere (altminteri, marginală, de -0,1%).

Seria brută obținută prin raportarea la același trimestru al anului precedent, din care rezultă evoluția PIB de la un an la altul, indică păstrarea unei creșteri față de același trimestru din anul precedent la nivelul de 2,4%. Totuși, trebuie remarcat că efectul de bază va deveni defavorabil pentru 2022, tocmai în baza revenirii robuste, mai ales în prima parte a anului trecut.

[1]

Față de anul de referinţă 2014 (când s-a reușit refacerea nivelului real din 2008), PIB-ul României a avansat în termeni reali cu 28,4%, potrivit seriei statistice recalculate de INS .

Traversarea epidemiei de Covid manifestate începând din anul 2020 cu afectarea producției și consumului, ne-a adus în 2021 la aproape 2% peste rezultatul din 2019 în termeni reali.

[2]

Din perspectiva contribuțiilor la creșterea PIB, comerțul (+9,5% în volum și +1,7 puncte procentuale ca efect) a ocupat prima poziție. El a fost urmat, de industrie (+5%, respectiv +1 pp) și de sectorul IT (avans de 13,4%, cu o influență de +0,8 pp). Deși cu rezultat similar (+13,4%), agricultura a adus doar o jumătate de punct procentual, din cauza ponderii mai mici în rezultatul final.

[3]

În fine, pe fondul creșterii economice bune, sunt de semnalat evoluțiile negative manifestate pe segmentele de construcții (-1,8%, departe de așteptările din primăvara anului trecut, respectiv +6,7% conform prognozei oficiale) și pe partea de intermedieri financiare (-2,3%, cea mai mare scădere în volum și fără contribuție la avansul PIB pe 2021), în pofida unor profituri record.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

România a trecut pe a doua poziție în UE la inflația anuală 

România a trecut în ianuarie 2025 pe a doua poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. După o scădere cu 0,2 puncte procentuale față... detalii

Producția industrială, la cota -1,5% pe 2024

Potrivit INS, producția industrială a scăzut cu -13,9% în decembrie 2024 față de luna anterioară pe seria brută, însă diminuarea a fost calculată la doar -1,2% în varianta ajustată după... detalii

Deficit comercial de 33,4 miliarde euro in 2024  

Exporturile României au fost în decembrie 2024 de 6,58 miliarde euro (+7,1% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 9,92 miliarde... detalii

România, sistematic în topul deficitelor publice la nivel european

România s-a situat permanent în topul deficitelor publice trimestriale în perioada T3 2022 – T3 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de -8,6% din PIB consemnat în... detalii