Bank of America a lansat în această săptămână un program pilot prin care clienţii care nu îşi mai pot plăti ratele creditelor imobiliare pot opta să renunţe la dreptul de proprietate asupra locuinţelor şi să devină în schimb chiriaşi, transmite Bloomberg. rnrnProgramul va începe cu mai puţin de 1.000 astfel de datornici, din statele Arizona, Nevada şi New York, se arată într-un comunicat al băncii.rnrnProprietarii de locuinţe vor transfera băncii dreptul de proprietate asupra locuinţelor, iar datoriile vor fi şterse. În schimb, vor putea să închirieze locuinţa de la bancă, plătind o rată cel mult egală cu cea din piaţă, pe o perioadă de trei ani. rnrn”Prioritatea noastră este să găsim o soluţie care să ajute clienţii. Dacă programul pilot se va extinde, beneficiul va fi că va contribui la stabilizarea preţurilor locuinţelor în comunitatea respectivă”, a declarat Ron Sturzenegger, director al departamentului băncii care se ocupă de prescrierile de ipoteci şi creditele neperformante.
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii
Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii