Piata de leasing ar putea creste cu 10-15% in 2012

Autor:

Bancherul.ro
2012-04-04 21:34

Antoaneta Curteanu (foto), preşedintele ALB România, estimează că piaţa românească de leasing va creşte în acest an cu 10 – 15%, de la valoarea de 1,35 miliarde euro în 2011, în condiţiile în care există potenţial de finanţare a firmelor care au o activitate profitabilă.rnrn”Anul acesta estimăm o creştere a pieţei de leasing cu 10-15%, datorită faptului că există necesarul de investiţii. Deci, cererea este în piaţa românească. Nevoia de produse de leasing există. Ştim că sunt proiecte în aşteptare, amânate, mai ales în infrastructură. Din păcate nu s-au materializat aceste tranzacţii şi sperăm ca lucrurile să se deblocheze”, a menţionat Curteanu.rnrnAceasta susţine că se încearcă orientarea clienţilor către finanţările în lei, deşi aceştia preferă în continuare finanţările în euro.rnrn”Sigur va fi o mutare a greutăţii dinspre euro spre lei, dar probabil nu atât de mare pe cât ne-am dori noi. Oamenii au început să îşi facă bugetele familiei în euro. Atâta vreme cât telefonul şi celelalte facturi vin în euro, cred că s-a transformat într-un automatism să îţi calculezi totul în euro”, a mai spus preşedintele ALB România.rnrnPiaţa românească de leasing a crescut anul trecut cu 20%, ajungând la o valoare a bunurilor finanţate de 1,35 miliarde euro.rnrnÎn 2010, piaţa de leasing a fost de 1,12 miliarde euro, în scădere cu 14% faţă de anul anterior.rnrnPe segmentul finanţărilor auto, afacerile au crescut 29%, până la 917 milioane euro, în timp ce pe segmentul de echipamente avansul a fost de 43%, până la 339 milioane euro.rnrnÎn schimb, societăţile de leasing au înregistrat o scădere accentuată pe segmentul imobiliar, de 46%, la 93 milioane euro, a afirmat Curteanu.rnrnFinanţările acordate s-au îndreptat către diverse domenii, astfel că 25% din total finanţări noi au vizat echipamentele, 7% sectorul imobiliar şi 68% segmentul auto.rnrnALB România reprezintă, conform statisticilor, 92% din piaţa de leasing financiar din România.rnrn

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: LEASING

BT Leasing a preluat OTP Leasing

 Fuziunea celor două companii contribuie la consolidarea pe piață a BT Leasing. BT Leasing ajunge la 35.000 de clienți. OTP Leasing este a patra companie cu care BT Leasing... detalii

Garanti BBVA Leasing obtine o finantare de la BERD

Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA România, semnează un nou acord de împrumut de 10 milioane de euro cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru a... detalii

BT Leasing a preluat Țiriac Leasing

BT Leasing și Țiriac Leasing, jucători de top pe piața de leasing din România, au devenit prin fuziune o singură companie, BT Leasing, conform unui comunicat de presa, in care... detalii

Tiriac Leasing va fi integrata in BT Leasing, din 15 decembrie

Integrarea companiei Țiriac Leasing în Grupul Financiar Banca Transilvania va fi finalizată în 15 decembrie a.c., iar BT Leasing - Țiriac Leasing vor deveni o singură companie, BT Leasing, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:În urma fuziunii va rezulta o companie cu peste 25.000 de clienți, un portofoliu de 500 de milioane de euro și aproape 250 de angajați.Informații pentru clienții Țiriac Leasing - viitorii clienți BT Leasing: Condițiile de derulare a contractelor rămân aceleași. Numerele de înmatriculare se vor păstra până la finalul duratei prevăzute în contract. Asigurările facultative rămân neschimbate în ceea ce privește condițiile și primele de asigurare.Detalii utile pentru clienții Țiriac Leasing vor fi prezentate pe site-ul celor două companii de leasing odată cu fuziunea celor două companii, din 15 decembrie a.c.Achiziția Țiriac Leasing de către Grupul Financiar Banca Transilvania a avut loc... detalii