OTP Leasing deschide sapte noi sucursale

2008-02-10 17:44

OTP Leasing România estimeazã cã va finanta achizitii de bunuri de 200 milioane euro în 2008, prin consolidarea vânzãrilor în capitalã si extinderea retelei în tarã, si cã va trece pe profit, a declarat pentru NewsIn directorul general al companiei, Mircea Dihel.rnrn”OTP Leasing România are ca obiectiv finantarea de bunuri de aproximativ 200 milioane euro în acest an, bazându-se foarte mult pe sucursalele pe care le va deschide în tarã în prima jumãtate a acestui an”, a mentionat Dihel, care a adãugat cã sapte sucursalele vor fi inaugurate pânã în martie, iar una va fi deschisã probabil pânã în aprilie sau mai. rnrn”Estimãm ca fiecare sucursalã va contribui cu finantãri de de aproximativ 15 milioane euro pânã la sfârsitul anului”, a mai spus seful OTP Leasing. El a adãugat cã OTP Leasing va fi prezentã în Craiova, Constanta, Brasov, Timisoara, Cluj, Oradea si Iasi. rnrn”În 2008 vrem sã intrãm pe profit, sã ajungem la cel putin un milion de euro”, a mai spus Dihel. “Dacã afacerile OTP Leasing vor fi de 200 milioane în acest an, probabil compania va ajunge printre primele sase firme de leasing din România, urmând ca în 2009 sã finanteze bunuri de 350 milioane euro, rezultat care o va aduce în top patru”, a mai spus seful OTP Leasing. rnrnMircea Dihel a adãugat cã în cele trei luni si jumãtate de activitate în 2007, OTP Leasing a finantat bunuri de 36,5 milioane euro. rnrn”Activitatea pe 2007 am început-o în august, atunci când am fost înstiintati de cãtre Banca Nationalã a României (BNR) cã putem sã începem activitatea, însã, contracte am început sã încheiem de la jumãtatea lunii”, a mentionat directorul general al OTP Leasing. rnrnPrincipalele motoare de crestere a afacerilor au fost produsele companiei, precum si timpul redus de rãspuns pe care îl primeste clientul, de 24 de ore, a mentionat Dihel. rnrnCompania a încheiat în jur de 2.000 de contracte în activitatea din 2007 si estimeazã cã va încheia circa 7.000 – 8.000 de contracte în acest an. rnrnrnÎn structura portofoliului OTP Leasing din 2007, finantarea de achititii de autovehicule de transport si de pasageri a avut o pondere de 90%, iar echipamentele au reprezentat restul de 10%. rnrn În 2008, OTP Leasing mizeazã pe o usoarã scãdere a ponderii segmentului auto în structura portofoliului, pânã la 75%, vehiculele grele si echipamente urmeazã sã detinã 15%, iar segmentul de imobiliar (real estate) va reprezenta o zecime din total finantãrilor. rnrn”Vrem sã ne remarcãm în primul rând pe piata auto, ca fiind unul din principalii jucãtori. Produsele pe care le avem în prezent pe acest segment sunt dintre cele mai competitive de pe piatã, iar unul din principalele obiective este acela de a avea o plajã cât mai mare din piata de leasing româneascã de autovehicule”, a mai spus directorul general al OTP Leasing. rnrnEl a adãugat cã echipamentele si segmentul de real estate sunt surse de profit pentru companie, însã principala tintã rãmâne piata de autovehicule. rnrn”Probabil cã în acest an segmentul de autovehicule va înregistra un trend crescãtor, însã foarte mic comparativ cu 2007″, a mai spus Dihel. rnrnEl a explicat cã, în cazul în care infrastructura din România se va dezvolta, probabil va creste si vânzarea de autovehicule. rnrnªeful OTP Leasing a mentionat cã urmeazã sã lanseze în perioada imediat urmãtoare un produs imobiliar destinat finantãrii de ansambluri rezidentiale. rnrnCompania va participa, din acest an, si la licitatiile publice. “Cu un portofoliu de circa 40 milioane de euro ne putem înscrie în cursa pentru astfel de licitatii, care necesitã o anumitã experientã si un portofloiu bun”, a mai spus Dihel. rnrnÎn ce priveste nivelul investitiilor, compania a alocat 400.000 euro pentru lansarea de noi produse (marketing, promovarea produselor prin dealeri si deschidere de noi sucursale), fãrã sã existe un buget fix. “Se va investi atât cât este nevoie”, a spus Dihel. rnrn”Vrem sã fim perceputi ca un jucãtor activ pe piatã, un jucãtor agresiv în domeniul leasingului. Principalul nostru actionar, Merkantil, este unul dintre primii doi sau trei jucãtori de pe piata din Ungaria si, practic, ne-au cerut sã ajungem la aceeasi pozitie pe piata din România”, a adãugat seful OTP Leasing România. rnrnActionarii majoritari ai OTP Leasing România IFN SA sunt Merkantil Bank Ungaria, parte a Merkantil Group, care detine 70% din actiunile companiei, si OTP Bank România, cu o participatie de 30%. rnrnDobânzile practicate pe piata româneascã de leasing ar putea ajunge la 9% la sfârsitul lui 2008 rnrn”Dobânda pe piata de leasing din România probabil va urca la aproape 9% la sfârsitul lui 2008 din cauza cresterii costurilor de refintantare pe piata internationalã”, a mai spus Mircea Dihel. rnrnEl a mentionat cã OTP Leasing nu va face deocamdatã nicio modificare, întrucât costurile de refinantare pentru OTP Leasing au rãmas neschimbate. În ce priveste piata româneascã de leasing, în acest an ar putea creste mai mult pe segmentul de leasing imobiliar si pe cel de echipamente, în timp ce segmentul auto va cunoaste o oarecare stagnare. rnrn”În acest an probabil piata de leasing va depãsi 5 miliarde de euro, în crestere cu circa 20%, de la 4,2 miliarde cât este estimatã pentru 2007″, a mai spus Mircea Dihel. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii

Contractul de credit e ca un manual de utilizare la care nu te uiti niciodata

Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii

Daca ai credit, trebuie sa ai puse deoparte 6 rate de rezerva

• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii

Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi

Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii