Conform clasamentului realizat de revista The Banker Magazine, OTP Group a fost ales, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bun furnizor de servicii Private Banking din regiunea Central Europeană şi de Est, anunta banca intr-un comunicat.rnrnThe Banker Magazine este o publicaţie prestigioasă din domeniul financiar, membră a grupului Financial Times, cel mai mare grup de presă la nivel internaţional. rnrnPe lângă această distincţie, în 2009 şi 2011, OTP Group a fost desemnat de către Euromoney drept cel mai bun furnizor de servicii Private Banking din Ungaria. rnrnCriteriile în luarea acestei decizii au fost o analiză detaliată a experţilor, alinierea intereselor dintre bănci, relaţia dintre manageri şi clienţi. De asemenea, pe lângă adaptarea strategiei de business la noile reglementări financiare în contextul crizei economice, au fost luate în considerare şi generarea de încasări sustenabile pe termen lung, precum şi consilierea investitorilor importanţi.rnrnDatorită încrederii constante a clienţilor, OTP Group a reuşit să valorifice oportunităţile de creştere. În septembrie 2011, OTP Private Banking gestiona active în valoare de 2.94 miliarde de euro, având un număr de 29.300 de clienţi rnrnPrin intermediul unei game largi de servicii şi planuri bancare şi de investiţii (inclusiv servicii de consultanţă pentru managementul activelor), OTP Private Banking oferă una dintre cele mai largi game de produse de pe piaţa din Ungaria. Clienţii de private banking au posibilitatea de a-şi organiza companiile cu ajutorul managerilor de relaţii, beneficiind în plus de servicii de tip ghişeu unic şi numeroase servicii de consultanţă în domeniul imobiliar, colecţii de artă, consiliere juridică şi managementul activelor offshore. Propunerea de valoare se extinde în permanenţă, în funcţie de cerinţele clienţilor şi necesitatea de a inova. Pentru clienţii cei mai exigenţi (care tind să fie şi cei mai bogaţi), OTP Prestige Private Banking oferă un serviciu şi mai sofisticat.rnrnOTP Bank România este subsidiară a OTP Group, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est. OTP Bank oferă servicii universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 12 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de aproape 1500 de unităţi, prin intermediul reţelei de ATM-uri şi prin sistemul de canale electronice.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii