OTP Bank participa la programul de ajutoare de stat HoReCa

Autor:

Bancherul.ro
2021-06-22 16:06

OTP Bank România este una dintre instituțiile financiare partenere, selectată în cadrul programului de implementare a schemei de ajutoare HoReCa, anunțat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Prin intermediul noului parteneriat cu MEAT, OTP Bank continuă să susțină economia locală și dezvoltarea companiilor HoReCa, respectiv a întreprinderilor din domeniul turismului, alimentației publice și organizatorii de evenimente, ale căror activități au fost afectate în contextul pandemiei COVID-19, prin alocarea granturilor către acest segment.

Prin schema de finanțare nerambursabilă, în baza OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor putea obține de la stat granturi în cuantum de maximum 20% din baza de calcul, aceasta din urmă fiind calculată ca diferență a cifrei de afaceri, a încasărilor etc, obținute din activitățile eligibile aferente anului 2019 și ale celor aferente anului 2020, în limita a 800.000 de euro pe beneficiar.

În plus, pentru sumele din conturile de grant care se vor deschide, clienții vor beneficia de zero comisioane la încasări/plăți în RON pentru tranzacțiile inter/intrabancare, exceptând comisioanele cu terții (ex: Transfond; BNR).

Bugetul total al schemei va fi de 500 milioane de euro, echivalentul a 2,5 miliarde de lei, iar prin implementarea măsurii se estimează acordarea ajutorului de stat către 74.000 de beneficiari. Dacă solicitările depășesc bugetul alocat, sumele pe care le va obține fiecare beneficiar vor scădea proporțional, astfel încât toți solicitanții eligibili să primească ajutoare.

Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare, conform datelor Ministerului.

Reprezentanții beneficiarilor care vor să aplice în cadrul acestui Program pot accesa link-ul, pentru a afla pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru înregistrarea solicitării si pentru a alege OTP Bank ca bancă parteneră.

Lista completă a domeniilor de activitate eligibile (CAEN-urile eligibile) în care trebuie să activeze beneficiarii pentru a putea obține acest tip de granturi nerambursabile, precum și criteriile de eligibilitate sunt descrise pe larg în OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Pay with BT Pay, disponibilă pe 30.000 de site-uri și aplicații

Utilizatorii aplicației BT Pay pot folosi opțiunea Pay with BT Pay pentru plăți rapide și sigure la comercianții care folosesc soluțiile NETOPIA Payments, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:... detalii

Asigurare de calatorie din CEC app

Groupama și CEC Bank marchează un nou pas în simplificarea accesului la asigurări, lansând o opțiune prin care clienții persoane fizice ai băncii pot achiziționa asigurarea de călătorie direct din... detalii

Victoriabank, detinuta de Banca Transilvania, se extinde în Republica Moldova

Victoriabank, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a făcut astăzi primul pas pentru o nouă achiziție în Republica Moldova, în domeniul microfinanțării, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Reprezentanții... detalii

CEC Bank si-a majorat cu 70% creditele pentru populatie

CEC Bank anunta o crestere importanta, de 70%, a volumului de credite acordate in 2024 persoanelor fizice pentru investitii imobiliare si alte proiecte personale. Comunicatul CEC Bank: Grupul Financiar CEC... detalii