Urmare situatiei semnalate de cãtre cotidianul EVENIMENTUL ZILEI în articolul “Braconierii de pensii private”, publicat în data de 21.01.2008, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a retras, ca sanctiune pentru încãlcarea dispozitiilor legale privind activitatea de marketing al fondurilor de pensii administrate privat, avizele a trei agenti de marketing:rnrn dl. Cristian Ion – S.C. AAV Broker de Pensii Parivate S.R.L.rn d-na. Manu Manuela Cãtãlina – S.C. ING Fond de Pensii S.A.rn dl. Tetesanu Adrian Gabriel – S.C.FINCOP Broker de Pensii Private S.R.L.rnrn CSSPP va extinde investigatiile si asupra administratorilor cu care au colaborat cei trei agenti de marketing, pentru a verifica modalitatea în care acestia au îndeplinit prevederile legislatiei în vigoare, respectiv administratorul este rãspunzãtor pentru recrutarea, instruirea si monitorizarea agentilor de marketing al fondului de pensii, urmând ca rezultatele sã fie fãcute publice, se arata intr-un comunicat al CSSPP.rnrnMotivul pentru care au fost sanctionati cei trei agenti de marketing a fost faptul ca au încheiat acte de aderare si dupã 17 ianuarie, data la care s-a încheiat campania de aderare initialã a românilor la un fond de pensii obligatorii.
Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere FinanciarăBucureşti, 15 februarie 2023 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareRegulamentul de modificare și completare a Regulamentului A.S.F. nr. 3/2013 pentru autorizarea și funcționarea contrapărților centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);Norma pentru modificarea Normei nr. 7/2007 privind prospectul schemei de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2007 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);Norma pentru... detalii
Pe piața fondurilor de pensii facultative, comisionul are limita maximă de 5% din contribuția la pensie BT Pensii are peste 27.000 de clienți care economisesc prin fondul Pensia Mea... detalii
Clarificări din partea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. (SAFPP):"Așa cum am comunicat pe 13 mai 2022, au fost descoperite unele nereguli privind o serie de... detalii
Oportunitățile de învățare și dezvoltare la vârstă adultă sunt, în bună măsură, asociate cu programele puse la dispoziție de către angajatori. Acestea sunt cu atât mai apreciate atunci când reușesc... detalii