Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, este personalitatea care inspira cea mai mare incredere romanilor, potivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, în perioada 16 – 21 ianuarie. Potrivit sondajului, 44,9% dintre respondenţi au declarat că au încredere multă şi foarte multă în guvernatorul BNR Mugur Isărescu, in crestere fata de 43% la măsurătoarea din luna noiembrie 2013, conform datelor sondajului citat de Agerpres.
Preşedintele Traian Băsescu a fost votat in topul increderii de doar 22,1% dintre romani, in scadere fata de 23,3% în noiembrie 2013.
Premierul Victor Ponta se situează pe poziţia secundă a topului încrederii în personalităţile publice, cu 37,4% încredere multă şi foarte multă (38,9% în noiembrie 2013).
Pe locul al treilea se situează primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 34,6% dintre opţiunile exprimate (34,3% în noiembrie 2013), urmat, foarte aproape, de primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, care adună 33,9% dintre opţiunile de încredere multă şi foarte multă exprimate de respondenţi (33,8% în noiembrie 2013).
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, rămâne pe poziţia a cincea în clasamentul încrederii, cu 29,7% încredere multă şi foarte multă (30% în noiembrie 2013). Aproape de Antonescu se află şi fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu, căruia îi acordă încrederea 27,9% dintre respondenţi (28,1% în noiembrie 2013). Pe locul al şaptelea se situează fostul lider al PSD Mircea Geoană, cu 24,1% dintre opţiuni (24,8% în noiembrie 2013).
Dintre personalităţile măsurate, primul reprezentant al Opoziţiei în clasamentul încrederii este Mihai Răzvan-Ungureanu, cu 23,7% (24,2% în noiembrie 2013).
In clasamentul încrederii urmează directorul SRI George Maior (21,5%) şi şeful SIE, Teodor Meleşcanu (20,2%), măsuraţi în premieră în barometrul INSCOP. În cazul lui Maior se observă faptul că nivelul său de încredere este înregistrat în condiţiile unui deficit de notorietate (20,9% declară că nu îl cunosc), mai mare decât în cazul altor personalităţi măsurate, explicabil în contextul discreţiei în apariţiile publice pe care o presupune funcţia (deţinută de peste şapte ani), susţin realizatorii studiului.
Clasamentul încrederii este completat de Theodor Stolojan (18,7%), Ion Iliescu (18,4%), Liviu Dragnea (18,3%), Corneliu Vadim Tudor (16,5%), Cătălin Predoiu (16,3%), Emil Boc (15,5%), Elena Udrea (14%), Vasile Blaga (13,6%), Dan Voiculescu (10,6%), Dan Diaconescu (9,8%), Kelemen Hunor (8,3%) şi Laszlo Tokes (5,9%).
”Cu excepţia lui Mugur Isărescu, care creşte în clasamentul încrederii, restul personalităţilor politice importante măsurate în Barometrul INSCOP ‘Adevărul despre România’ fie pierd puncte, fie stagnează comparativ cu măsurătoarea realizată în urmă cu două luni. Explicaţiile sunt diverse, având legătură atât cu o scădere tradiţională a încrederii în instituţii publice şi politicieni în perioada iernii, marcată de un cost mai mare al vieţii, cât şi cu elemente conjuncturale, particulare, legate de activitatea sau problemele de imagine ale anumitor oameni politici”, susţine Remus Ştefureac, director INSCOP Research.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului “Adevărul”, în perioada 16 – 21 ianuarie. Volumul eşantionului a fost de 1.054 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multistratificat, probabilistic.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii