Mugur Isarescu: Majorarea unei taxe importante este "total neavenita"

Autor:

Bancherul.ro
2009-07-01 19:18

Majorarea unei taxe importante este “total neavenită” şi nu se justifică nicio discuţie pe această temă, în condiţiile în care un impozit mai mare pe o bază de impozitare mai mică ar avea efecte negative asupra economiei, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.rnrn”În asemenea momente, chiar o discuţie pe această temă este total neavenită, pentru că ar debusola societatea şi economia. Nu se justifică nici măcar discuţia de majorare a unor impozite importante, chiar dacă vorbim pentru la anul sau peste doi ani, pentru că nu ar aduce niciun câştig, ci ar accentua scăderea”, a spus Isărescu.rnrnEl a menţionat că majorarea unor impozite importante, în condiţiile unei baze de impozitare mai mici, ar avea efecte negative asupra economiei.rnrnAnterior, la aceeaşi dezbatere, guvernatorul BNR declara că majorarea impozitelor, ca modalitate de corecţie a dezechilibrelor economice, are şi costuri inflaţioniste, iar o creştere a TVA poate provoca un “şoc inflaţionist”.rnrnMinistrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a dat asigurări, marţi, că nu s-a discutat despre o eventuală majorare a TVA şi a cotei unice, după ce în aceeaşi zi preşedintele unei firme de consultanţă şi audit a spus că MFP discută, la nivel neoficial, cu specialiştii în taxe din mediul privat, pe această temă.rnrnPreşedintele fondator al firmei de consultanţă şi audit Moore Stephens Riff, Marius Stăncescu, a declarat marţi, în cadrul unui seminar, că Ministerul Finanţelor discută cu specialiştii în taxe din mediul privat, la nivel neoficial, despre majorarea cotei unice de impozitare la 18-19% şi a TVA la 22%, de la 1 ianuarie 2010. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Suma minima de plata la card inseamna ca platesti o dobanda mare

"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii

Nu cumparati criptomonede!

Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii

Dobanda BNR ar putea scadea la 5,75% in 2025

Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii

Dobanda la euro ar putea scadea de la 3% la 1,5%, in 2025

Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii