Aprecierea leului este rezultatul interesului arătat de capitaluri pentru România, iar Banca Centrală nu poate fi acuzată de faptul că permite această evoluţie a cursului, mai ales că Banca ar trebui să ducă dobânzile spre zero dacă ar dori stoparea aprecierii, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.rnrn’Când îţi pică cu drag o piaţă o iei în braţe şi atunci se varsă capitaluri, asta se întâmplă în prezent. Băncii i s-a reproşat că permite, însă a permite ceva înseamnă că nu facem să nu se aprecieze, iar ca să nu se aprecieze ar trebui să cumpărăm valută, să aducem dobânzile pe termen scurt la zero’, a explicat guvernatorul, citat de Agerpres.rnrnMoneda naţională s-a depreciat, marţi, uşor, Banca Naţională anunţând un curs de referinţă de 4,0910 lei pentru un euro, mai puţin cu 0,41 bani (0,10%) faţă de cotaţia de luni, când moneda europeană valora 4,0869 lei. Luni, moneda naţională înregistrase o apreciere de 0,25% în raport cu euro.rnrnBanca Comercială Română estimează un curs de schimb de 4,1 lei/euro la finalul anului 2011, potrivit economistului şef al BCR, Lucian Anghel. Cursul mediu estimat de BCR pentru 2011 este de 4,15 lei/euro, iar pentru 2012 de 4 lei/euro, comparativ cu 4,21 lei/euro în 2010. La rândul său, Comisia Naţională de Prognoza estima pentru finele lui 2011 un curs de schimb de 4,21 lei/euro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii
- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii