Monedă din argint dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni

Autor:

Bancherul.ro
2016-02-22 16:22

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 22 februarie 2016, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni, arata BNR intr-un comunicat.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimţat
Aversul monedei prezintă o imagine de epocă a Universității din Iași, unde Petru Poni a fost profesor, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 Lei“, stema României și anul de emisiune „2016“.

Reversul monedei redă portretul lui Petru Poni și o compoziție care ilustrează activitatea didactică și științifică a acestuia; inscripţia „PETRU PONI“ și anii între care a trăit „1841“, „1925“.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 200 monede.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei.

Monedele din argint dedicate împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Petru Poni au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Noutati BNR

Tentative de fraudă în numele Băncii Naționale a României

În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, -  apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a... detalii

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 aprilie 2025, a hotărât următoarele: menținerea ratei... detalii

Techventures Bank a fost sanctionata de BNR

Techventures Bank S.A. a fost sanctionata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) cu avertisment scris pentru nerespectarea cerintelor prudetinale impuse de banca centrala. Este vorba de Ordinul Prim – viceguvernatorului... detalii

BNR explica de ce a mentinut dobanda la 6,5%

Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 14 februarie 2025 Data publicării: 26.02.2025 Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a... detalii