Ministrul Internelor: Este inadmisibil ca o banca sa fie jefuita mai usor ca o toneta din piata

Autor:

Bancherul.ro
2009-02-15 14:46

Ministrul Internelor, Dan Nica, a declarat, duminică, că este inadmisibil ca o bancă să fie jefuită mai uşor decât o tonetă din piaţă, referindu-se la jaful armat care a avut loc la o sucursală din Cluj a Băncii Transilvania, şi a spus că acest lucru denotă indolenţa băncilor.rnrn”Îmi pare rău că trebuie să spun, eu, ca ministru de Interne, însă este vorba de indolenţa de care dau dovadă băncile”, a spus Nica, la finalul videoconferinţei cu şefii inspectoratelor judeţene de poliţie.rnrnPotrivit lui Nica, s-a dispus sancţionarea societăţilor care asigură paza acestor instituţii, precizând că acest tip de unităţi trebuie să îşi ia măsurile necesare pentru asigurarea pazei.rnrn”Efectivele poliţiei nu pot păzi instituţiile care sfidează legea, pentru că atunci ne întrebăm cine îl mai păzeşte pe cetăţean”, a explicat Nica, citat de Mediafax.rnrnMinistrul Internelor a atras atenţia că măsurile de siguranţă precare de la instituţii sunt o invitaţie pentru jafuri.rnrnÎn cazul jafului armat de la o sucursală din Cluj a Băncii Transilvania, Nica a arătat că nu este exclusă varianta existenţei unei legături între infractori şi o persoană angajată a băncii, menţionând că banii erau pe ghişeu, la vedere, la fel ca pe o tarabă în piaţă, iar atacul s-a produs într-un minut şi şase secunde. rnrnEl a spus că la această bancă nu exista nici măcar un sistem special de siguranţă a uşilor de acces, iar paznicul se ocupa de cu totul alte lucruri, calificând situaţia băncii ca fiind inacceptabilă.rnrnÎntrebat dacă maşina cu care ar fi plecat persoanele care au jefuit unitatea din Cluj a Băncii Transilvania a fost identificată, Nica a explicat că nu poate să comenteze, pentru a nu afecta ancheta în desfăşurare.rnrn”Infractorul va fi prins şi acest lucru se va întâmpla repede, pentru că vrem să scoatem acest subiect din agenda publică”, a adăugat Nica.rnrnÎntrebat dacă evenimentele infracţionale petrecute în ultimele săptămâni pot fi considerate o cauză a crizei economice, ministrul Internelor a arătat că incidentul de la Cluj este “un caz nefericit”, arătând că lucrurile se întâmplă la fel în toată Europa. Nica a dat ca exemplu cazul unei bănci din sediul Parlamentului European, de la Bruxelles, care a fost jefuită cu o zi înainte de atacul de la unitatea bancară din Cluj-Napoca. rnrnNica a menţionat că numărul atacurilor asupra băncilor la nivel european a crescut cu 60 la sută în ultima perioadă, citând dintr-un raport.rnrnPreşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că statul trebuie să protejeze ordinea în spaţiul public, nicidecum în societăţi comerciale şi că instituţii de genul băncilor şi caselor de schimb valutar au obligaţia de a se autoproteja, iar Poliţia trebuie ajutată să îi prindă pe infractori. rnrnBanca Transilvania precizeaza ca sistemul de securitate este cel standardrnrnReferitor la incidentul armat de la Agentia BT Manastur, Banca Transilvania mentioneaza ca sistemul de securitate a tuturor unitatilor bancii din intreaga tara este unul standard, nefiind diferit, ca rigurozitate, de al oricarei alte banci din Romania. rnrnSistemul de securitate si supraveghere video respecta prevederile Legii nr.333 si are avizul Ministerului Administratiei si Internelor, fiind functional 24 de ore din 24. rnrnExista sase camere de luat vederi amplasate corespunzator, in interior, inclusiv o camera in exteriorul sediului. Banca a pus la dispozitia Politiei toate probele si datele solicitate in cazul acestui incident.rnrnPaza este asigurata conform protocolului incheiat intre firma de securitate si banca, protocol avizat de Politie. rnrnBanii nu au fost sustrasi din seiful bancii, ci de la casierie. Precizam ca banii nu se afla niciodata la ghiseu, ci la casierie, acestia nefiind la vedere, ci intr-un loc care permite manipularea lor doar de catre personalul bancii de la casierii, pentru servirea clientilor. rnrnMentionam ca geamul de la casierie este blindat, antiglont, iar usa de casierie este permanent inchisa si are senzor de alarma, totul conform normelor in vigoare, precizeaza banca, intr-un comunicat. rnrnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii