Millennium Bank plateste in Romania salarii mai mari decat in alte tari

Autor:

Bancherul.ro
2011-04-28 20:14

Cel mai mic salariu plătit în România de banca portugheză Millennium Bank este de 2,3 ori mai mare decât salariul minim pe economie, se arată în raportul anual pe 2010 al grupului bancar.rnrnLa nivelul anului trecut, salariul minim pe economie s-a ridicat la 600 de lei, deci valoarea minimă plătită de banca portugheză angajaţilor români a fost 1.380 lei.rnrnPotrivit documentului Millennium Bank, în Portugalia raportul dintre cel mai mic salariu al băncii şi salariul minim pe economie este de 1,4, în Grecia de 1,2, iar în Polonia cele două valori coincid.rnrnSalariul mediu net plătit în România de banca portugheză la nivelul anului 2009 era de 5.300 de lei, potrivit unui top realizat de ZF.ro. Cel mai bine plătiţi angajaţi erau cei de la Anglo-Romanian Bank, cu 11.700 lei pe lună.rnrnAngajaţii din bănci sunt în topul salariilor din România şi după analizele statistice ale INS. Astfel, în februarie 2011, salariul mediu net al bancherilor a fost de 3.400 lei.rnrnÎn acelaşi timp, numărul românilor cu salarii mai mici sau egale cu salariul minim pe economie (600 de lei lunar) este de 248.000 de persoane, respectiv 7% din totalul salariaţilor.rnrnPersonalul din România al băncii, alcătuit din 731 de angajaţi la sfârşitul anului 2010, este cel mai tânăr din toate ţările europene în care grupul portughez are operaţiuni.rnrnSpre exemplu, doar 2% dintre bancherii români ai Millennium au peste 45 de ani, în timp ce ponderea acestora în Elveţia este de 23%, în Polonia de 13%, iar în Grecia de 8%.rnrnÎn Portugalia, unde banca are peste 10.000 de salariaţi, nu mai puţin de 43% dintre aceştia au vârsta de peste 45 de ani!rnrnTinerii sub 25 de ani reprezintă doar 1% din totalul angajaţilor în Grecia şi Portugalia, 3% în Elveţia, 7% în Polonia şi 13% în România.rnrnPotrivit raportului anual, banca portugheză a făcut angajări anul trecut în România, crescând de la 700 la 731 salariaţi.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Cariera

ING are un nou director IT: Bogdan Rotunjanu

Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii

Cristian Saitariu, numit prim-vicepresedintele CEC Bank

Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii

Joburi disponibile la Banca Transilvania

Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii

Exim Banca Romaneasca are o noua conducere

Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii