România nu va apela, în 2012, la banii Fondului Monetar Internaţional pentru a-şi asigura resursele de finanţare, fiind în măsură să atragă fondurile necesare de pe piaţa internă, a declarat, joi, pentru AGERPRES, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.rnrn”Cred că aşa cum a fost desenat acest program cu Fondul şi a fost implementat până în prezent, România va finaliza acest acord precautionary. România nu are în momentul de faţă nici o problemă de finanţare. Se poate finanţa singură, deocamdată, de pe piaţa internă. Este mai dificilă o finanţare de pe piaţa externă, dar în momentul când condiţiile internaţionale se vor calma, se vor mai aşeza, sigur că România va putea ieşi mai puternic şi pe pieţele internaţionale”, a spus Tănăsescu. rnrnAcesta a apreciat că 2012 este un an al încercărilor, un an în care climatul internaţional va avea un rol important şi pentru economia românească. rnrn”Pot spune că economia românească a evoluat foarte mult în ultimii 20 de ani. În 1990, tot PIB-ul României era de aproximativ 40 de miliarde de dolari. Anticipăm pentru 2012 că doar exporturile singure vor atinge 40 – 45 de miliarde de dolari. Putem vedea în aceasta o transformare puternică a economiei româneşti, o integrare în economia internaţională. Exporturile vor avea în continuare un trend pozitiv şi în 2012, chiar dacă nu vor mai reprezenta o pondere de 50% din PIB, ca în anii anteriori. Exporturile vor continua, totuşi, să aibă o pondere importantă în economie, de 10-15%”, a explicat oficialul FMI. rnrnMihai Tănăsescu este încrezător că România va putea avea creştere economică, în 2012, chiar dacă va fi una modestă. rnrn”Producţia industrială o văd într-o creştere de 3-4% anul acesta. Observăm o creştere a consumului corporatist şi individual, ceea ce este, de asemenea, un semnal pozitiv şi, nu în ultimul rând, un reviriment al creditului. Cu toate că este o creştere modestă, anticipez că 2012 o să fie un an pozitiv pentru România, sigur cu multe riscuri, în special pe partea externă, în condiţiile în care, atât Fondul Monetar Internaţional, cât şi Comisia Europeană, vor revizui în descreştere prognoza anului 2012 pentru marile ţări industrializate ale Europei. Chiar în acest context fierbinte european, cred că economia românească va reuşi să aibă o creştere undeva în jurul a 2%”, a subliniat oficialul FMI. rnrnReformele structurale şi atragerea fondurilor europene rămân principalele provocări pentru România, a atras atenţia, pe de altă parte, Mihai Tănăsescu. rnrn”România a făcut progrese foarte mari, în ultimii 2 -3 ani, atât pe linia procesului de consolidare fiscală, care va continua şi în 2012, cât şi pe linia reformelor structurale. În ceea ce priveşte reformele structurale, cred că este foarte important ca acestea să fie accelerate, astfel ca 2012 să prindă segmente importante ale economiei româneşti, cum sunt transporturile şi energia, care să fie mai bine conduse, mai eficiente, astfel ca banul public să nu fie îndreptat către ele, ci, dimpotrivă, aceste companii să fie aducătoare de venituri la bugetul de stat. Reformele structurale sunt necesare, de asemenea, nu doar la nivelul economiei reale, ci şi în domenii precum sănătatea, administraţia publică. Atragerea fondurilor europene trebuie să fie una mai bună şi mai eficientă şi este crucială pentru anul care urmează, de aceea cred că şi aceasta va fi o provocare majoră pentru anul 2012″, a mai spus reprezentantul României la FMI.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii