CEC-ul ar putea avea un management privat până la sfârşitul anului! Anunţul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomitianu, invitat în studioul TVR Info. Aşa a cerut şi FMI, la recenta vizită în România.rnrnPână când va fi stabilită o procedură de numire a managerilor privaţi, Ministerul de Finanţe, care reprezintă statul ca acţionar al CEC, trebuie să rezolve problema numirilor în Consiliul de Administraţie al băncii.rnrnUltimele două propuneri pentru funcţia de vicepreşedinte al CEC, ambele cu implicaţii politice, nu au primit girul Băncii Naţionale. De altfel, actualul Consiliu de Administraţie al CEC este dominat de oamenii PDL. Ministrul de Finanţe crede însă că lucrurile se vor rezolva. rnrnAfirmatia ministrului Finantelor vine la mai putin de o luna de cand si Ministerul Economiei a anuntat ca intentioneaza sa privatizeze managementul la un sfert dintre companiile romanesti, dar si pe fondul presiunilor din ultima vreme ale FMI, care a aratat cu degetul inspre companiile de stat neprofitabile.rnrnLa inceputul acestei saptamani, Banca Nationala a respins nominalizarile Ministerului Finantelor, care reprezinta statul ca actionar al CEC Bank, privind instalarea lui Andrei Stamatian, fiul prefectului de Cluj, in functia de prim-vicepresedinte cu atributii pe financiar, si a lui Razvan-Andrei Micu, consilier al ministrului Gheorghe Ialomitianu, ca vicepresedinte pe retail.rnrnRefuzul a venit la scurt timp dupa ce BNR refuzase numiri similare la Banca Carpatica si la un an dupa ce banca centrala refuzase de asemenea sa permita transformarea in banca a companiei de microfinantare “Patria”. In acelasi timp, BNR s-a opus jocurilor politice care urmareau inlaturarea sefului CEC, Radu Ghetea, cu Enache Jiru.rnrnPe data de 9 mai, si presedintele Traian Basescu vorbea despre solutia managementului privat, insa la regiile de stat: “La regii este o clientela transpartinica, care a fost tot timpul subiect de negociere intre partide. Azi e director general, se schimba guvernarea e director general adjunct, dar e tot pe acolo. Prin management privat voi sparge aceasta clientela. Responsabilitatea lor nu a mai fost fata de avutia publica, ci fata de partidul care i-a pus. de aceea, regiile au fost incluse in programul cu FMI. Solutia: management privat.”
Nu există comentarii pentru această știre.
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii
- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii