Guvernul român a rezistat presiunilor de a folosi banii fondurilor private de pensii, ignorând acţiunea întreprinsă de autorităţile ungare la sfârşitul anului trecut când Parlamentul Ungariei a decis naţionalizarea fondurilor private de pensii, a declarat marţi, la un Forum al Pensiilor Private, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.rnrn”Guvernul nostru a rezistat presiunilor de a folosi banii fondurilor private, făcând doar mici ajustări”, a spus Lucian Croitoru evocând în acest context soluţia adoptată de Ungaria.rnrnLucian Croitoru a arătat că la sfârşitul anului 2010, în Ungaria, a avut loc o “naţionalizare de facto a activelor acumulate de fondurile de pensii pe Pilonul II”.rnrnPotrivit consilierului guvernatorului BNR, intenţia a fost de reducere a stocului de datorie publică, iar urmarea a fost că în 2011 s-a creat un surplus bugetar care a acoperit reformele făcute în domeniul impozitelor respectiv scăderea unora dintre acestea. “Soluţia aleasă aduce după sine o problemă şi anume că datoria publică implicită creşte cu valoarea actualizată a pensiilor ce urmau a fi plătite din contribuţiile de pe Pilonul II şi care va fi plătită din Pilonul I”, a afirmat Lucian Croitoru.rnrnDupă părerea sa, “pe viitor, situaţia finanţelor publice ale Ungariei se va înrăutăţi”.rnrnReferindu-se la impactul crizei financiare asupra sistemelor de pensii din Europa, Lucian Croitoru a arătat că una dintre măsurile luate s-a referit la reducerea contribuţiilor obligatorii la Pilonul II, cea mai mare fiind în Letonia – de la 10% la 2%.rnrnÎn continuare, Lucian Croitoru a arătat că o dificultate în plus în zona Europei de Sud-Est este alfabetizarea financiară redusă a populaţiei care “nu ştie să se apere şi acceptă destul de uşor mutarea unor sume din Pilonul II în finanţele publice, neştiind că aceasta nu este deloc avantajoasă pe termen lung. Reducerea contribuţiilor la Pilonul II sau îngheţarea acestora nu înseamnă altceva decât o diminuare a sumelor ce vor fi plătite în viitor sub formă de pensie contributorilor.rnrnTotodată, consilierul guvernatorului BNR a subliniat că “arhitectura sistemului de pensii private nu este imună în faţa unei crize financiare şi că se iau cu uşurinţă decizii favorabile pe termen scurt, dar cu mari implicaţii pe termen lung”.rnrnAsociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a organizat, marţi, Forumul European de Pensii Private 2011, la care au participat şi reprezentanţi ai Federaţiei Europene a Fondurilor de Pensii (EFRP).rnrnTemele abordate în cadrul evenimentului au vizat reformele sistemelor de pensii ale statelor europene din ultimii ani şi tendinţele europene în dezvoltarea sistemelor de pensii private. De asemenea, a fost abordată şi problema îmbătrânirii Europei.
Nu există comentarii pentru această știre.
"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii
Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii