Lucian Croitoru: Este nevoie de o reducere a ratei dobânzii

Autor:

Bancherul.ro
2014-08-03 09:58

Punct de vedere al lui Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, publicat pe site-ul BNR si pe hotnews.ro, 1 august 2014:

În acest an, pentru prima dată în ultimii 10 ani, politica fiscală va deveni contraciclică. Astfel, pentru prima dată în intervalul menționat, politica monetară și politica fiscală vor fi concomitent contraciclice.

În cele ce urmează voi arăta care a fost drumul către acest rezultat, ce condiții îl acompaniază și dacă acestea din urmă cer sau nu o reducere a ratei dobânzii la ședința din 4 august 2014 a Consiliului de Administrație (CA) al BNR.

În România, banca centrală nu a fost nevoită să reducă rata dobânzii la zero, așa cum au fost nevoite băncile centrale din unele țări dezvoltate.

În schimb, la începutul crizei, au existat ieșiri mari de capitaluri private și datoria externă pe termen scurt a rămas relativ înaltă ca procent din PIB, crescând nevoia de finanțare externă a României.

Această din urmă nevoie și Pactul de Stabilitate și Creștere au făcut inevitabilă întărirea politicii fiscale (impuls fiscal negativ) în fiecare an începând cu 2010, în ciuda recesiunii.

Astfel, politica fiscală a rămas prociclică, contribuind la accentuarea recesiunii. Totuși, efectele contracționiste ale politicii fiscale au fost atenuate parțial de tendința de relaxare graduală a politicii monetare, reflectată în gap-urile negative ale ratei reale a dobânzii de politică monetară începând cu 2010.

Relaxarea a fost posibilă pe măsură ce anticipațiile inflaționiste și alți factori si-au temperat contribuția la creșterea inflației. În prezent, rata dobânzii de politică monetară este de 3,5 la sută, cel mai mic nivel din ultimii 25 de ani. 

Această combinație între reducerea graduală a deficitului bugetar și relaxarea graduală a politicii monetare a fost apreciată de investitori și economia și-a reluat creșterea economică, deși la rate reduse. 

Anul acesta este foarte probabil ca impulsul fiscal să devină ușor pozitiv (1) și să rămână așa pentru următorii câțiva ani (2), stimulând marginal creșterea economică pentru prima dată după patru ani.

Această schimbare a devenit însă posibilă datorită ajustărilor fiscale anterioare, dintre care cea mai importantă a avut loc în 2010. 

În același timp, datele arată că inflația își accelerează coborârea (inclusiv sub impactul reducerii TVA la pâine și a unei recolte agricole peste medie), cu șanse bune de a fi ușor sub doi la sută la sfârșitul anului. Aceast nivel este destul de aproape de limita de jos (1,5 la sută) a benzii țintite de BNR, iar anticipațiile inflaționiste nu au fost niciodată mai mici.

Se pare că forța de gravitație pe care zona euro, confruntată cu presiuni deflaționiste, o exercită asupra inflațiilor din economiile emergente ale UE este, așa cum doar puțini au anticipat, destul de puternică. 

Politicile monetare neconvenționale promovate de BCE pentru a reduce tensiunile de pe piețele finaciare și presiunile deflaționiste au fost și sunt binevenite, dar eficiența lor este scăzută din cauză că reduc nevoia imediată de ajustare. Fără presiune imediată asupra lor, guvernele din unele țări din zona euro au amânat ajustările fiscale și/sau reformele structurale când BCE a exersat programele de „relaxare cantitativă” în 2011 și în 2013.

În consecință, datoriile publice au scăzut prea încet, iar creșterea economică a rămas prea joasă. Este nevoie de multă responsabilitate din partea guvernelor dacă vor ca politicile de relaxare cantitativă ale BCE să contribuie la reluarea sustenabilă a creșterii economice. Acest deziderat are însă un serios adversar în populismul în creștere. 

Revenind la România, cele două schimbări (impulsul fiscal pozitiv și accelerarea reducerii inflației) au loc concomitent cu revenirea intrărilor de capitaluri la niveluri suficient de mari pentru a exercita presiuni pentru apreciarea leului și pentru a menține un excedent structural de lichiditate pe piața monetară.

În România, presiunile pentru aprecierea monedei și excedentul de lichiditate nu apar împreună decât temporar, dar pot coexista pentru mai mult timp dacă există automulțumire (complacency) pe piețele de capiatal.

Așa a fost înainte de criză și este posibil să fie din nou așa dat fiind că volatilitatea foarte redusă și prețul relativ mare al acțiunilor indică un boom al pieței de capital din SUA.

Care sunt opțiunile BNR într-o astfel de situație?

Depinde foarte mult de cum va reacționa politica monetară a SUA. Fed-ul este reticent în a combate boom-ul de pe piețele de capital prin creșterea ratei dobânzii (3) și probabil că va continua relaxările cantitative pentru o perioadă și în 2015, chiar dacă la niveluri reduse. Până atunci, prețul bond-urilor nu va înregistra scăderi importante și nu vom avea o creștere semnificativă a randamentelor.

Aceasta înseamnă că intrările de capitaluri în România vor continua mai mult sau mai puțin la nivelurile actuale. În aceste condiții, tendința lichidității de a fi în exces în anumite perioade și presiunile pentru 
aprecierea monedei vor continua.

O monedă mai apreciată reduce exporturile, dar relaxează bilanțurile celor îndatorați în valută. Din acest motiv, efectele aprecierii asupra creșterii economice sunt mai degrabă incerte, deși gradul încă relativ înalt de îndatorare în valută ar putea indica un efect ușor pozitiv. 

Excesul de lichiditate va continua să mențină o discrepanță între ratele dobânzilor pe piața monetară și actuala rată a dobânzii de politică monetară de 3,5 la sută.

O reducere a acestei rate ar produce două efecte. Unu, ar permite ca egalitatea dintre ratele dobânzii de pe piața interbancară și rata dobânzii de politică monetară să se obțină cu un efort relativ redus de sterilizare.

Doi, reducerea în continuare a ratei dobânzii de politică monetară ar tempera intrările de capitaluri, ceea ce ar reduce presiunea pentru aprecierea leului sau chiar o ușoară depreciere.

Pe această rută, efectele reducerii ratei dobânzii sunt mai degrabă incerte, deși dat fiind gradul de îndatorare în valută a firmelor și gospodăriilor, efectele ar putea fi ușor nefavorabile.

Totuși, efectele reducerii ratei dobâzii asupra creșterii economice ar putea fi pozitive și mult mai puternice pe canalul creditului.

Problemele nerezolvate ale crizei, modificările climei și evoluția conflictelor armate în desfășurare pot produce multe surprize la nivelul economiei mondiale.

Din acest motiv, este dificil de anticipat dacă o eventuala opțiune pentru reducerea ratei dobânzii la întâlnirea de luni a CA al BNR va marca începutul unui nou ciclu de relaxări.

Este posibil ca o eventuală reducere a ratei dobânzii să fie doar unul dintre forte puținii pași într-o direcție pe care datele disponibile în prezent ne permit să o identificăm ca bună.

(1) Reducerea CAS contribuie la trecerea impulsului fiscal în teritoriul pozitiv.

(2) Probabil că impulsul fiscal va fi doar cu puțin mai mare ca zero în următorii doi ani. Totuși, comparativ cu nivelurile negative înregistrate în anii anteriori, chiar și un impuls neutru este benefic din perspectiva creșterii economice. Menționez totuși că impulsul fiscal va redeveni negativ în 2015, după care va rămâne neutru, dacă e  să respectăm în mod strict angajamentele asumate.

(3) În opinia mea, temperarea unui boom nu este posibilă prin creșterea ratei dobânzii, astfel că apreciez abordarea Fed-ului ca fiind corectă.

Comentarii

Barna Gheorghe

ATM HSBC

Va rog sa -mi dati adresa unui bancomat al HSBC din zona Arad, Timisoara. va multumesc Gh.Barna, Arad

Florin

Dezinformati cititorii!

Pentru O INFORMARE CORECTA A CITITORILOR, HSBC NU ESTE BANCA BRITANICA, CI CHINEZA! HSBC (The Hongkong and Shanghai Banking Corporation) este cea mai mare bancă din Europa în ceea ce privește capitalizarea, înființată în anul 1865 în Hong Kong și Shanghai, sub numele The Hongkong and Shanghai Banking Corporation. Având sediul în Londra, Anglia, compania este prezentă la nivel mondial.

Luminiat Burcea

Am nevoie de ajutor !

Sotul meu doreste sa-si deschida un cont la HSBC Bank in Bucuresti . Va rog sa ma ajutati cu o adresa ,numar de telefon , ceva ...eu nu am gasit . De preferat ar fi sectorul 3 ,Bucuresti . Va multumesc ,

Adrian

Banca HSBC

Buna ziua, aceasca banca HsBc exista in romania? Pe net vad ca scrie ca a intrat pe piata romaneasca, dar nu gasesc o adresa nu gasesc o banca ceva, efectiv nu gasesc nimic legat de aceasta banca ca si cum ar avea un sediu o corespondenta ceva aici, ma poate ajuta cineva va rog? cat mai repede posibil. Va multumesc

Rosu ionut

Am cont la hsbc caut un nr de tel sau adresa unde pot gasi banca am probleme cu cardul

Vasile Coman

HSBC nu are sediu in Romania

Banca engleza HSBC nu are sediu in Romania. Puteti gasi datele de contact ale acestei banci pe net, la adresa: https://www.hsbc.co.uk

Nicoleta

HSBS BANK

Stie cineva o adresa a unei sucursale in Bucuresti?am probleme cu cardul

ZUBINSCHI EUGENIA

Informatie

Buna ziua ! POT AFLA O ADRESA UN NUMAR DE TELEFON IN ROMANIA LA BANCA HSBC...MULTUMESC MULT PT AJUTOR...

Mihai Doamna

Adresa

A gasit cineva adresa Hsbc Romania?

Mihai Doamna

Adresa

A gasit cineva adresa Hsbc Romania?

Leonard

Buna zioa

Buna zioa , ma poate ajuta cineva cu un nr de tel de la banca hsbc ??? Am o problema cu cardu si nu stiu cum sa iau legatura cu iei

BALOG STEFANIA

buna ziua

Buna ziua,sunt in concediu in Romania si am uitat cardul in UK ,cum as putea sa imi recuperez bani aici in tara? ASTEPT RASPUNS URGENT. Multumesc

Mazuru Dorin alexandru

Card

Am pierdut cardul este banca in romania ca sa il fac sau sa scot bani cu buletinul

Rusalin Cristian Gheorghe

Buna seara

As vrea sa fac un inprumut la Dumneavoastră vreau sa îmi Deschid o firma de produse din carne de pasare și de Vițel as vrea sa inprumut 50 de noii de euro ce spuneți pot

Carmazan Elena -Alina

Adresă HSBC București

Vă rog , dacă știe cineva adresa băncii HCBC din București puteți să mi-o furnizați și mie? Mulțumesc

Vasile Coman - Bancherul.ro

HSBC Romania

Banca engleza HSBC nu are reprezentanta sau sediu in Romania. Singura solutie este sa contactati banca in Anglia, site-ul oficial al bancii fiind: www.HSBC.co.uk. Daca aveti nevoie de ajutor, reveniti la mine.

Ion Petrus

Card

Buna seara! Mi-am pierdut cardul, și sunt in România. Un număr de contact dacă se poate sau o alta soluție. Ma puteti ajuta ? Este urgent!! Mulțumesc!

Iorga marius andrei

Buna ziua, ma interesează am vorbit cu cineva pe net mi a spus ca pot cace credit la banca dunmeavoastra mia dat ceva acte este adevarar sau su t valabile. Mia cerut 180 euro

Buna ziua, ma. Contactat cineva pentru un credit de 15000 euro, mia. Cerut sa ii trimit pe manygram 180 euro. Mia dat ceva acte. Va rog ajutatima este teapa sau adevarat

Iorga marius andrei

Buna ziua, ma interesează am vorbit cu cineva pe net mi a spus ca pot cace credit la banca dunmeavoastra mia dat ceva acte este adevarar sau su t valabile. Mia cerut 180 euro

Buna ziua, ma. Contactat cineva pentru un credit de 15000 euro, mia. Cerut sa ii trimit pe manygram 180 euro. Mia dat ceva acte. Va rog ajutatima este teapa sau adevarat

Vasile Coman - Bancherul.ro

teapa credit HSBC

Stimate domnule Iorga, probabil e vorba de o teapa, adica o tentativa de inselaciune, este metoda tipica in astfel de cazuri: oamenilor li se promit bani, sub forma de credite, donatii sau castiguri la loterie, dar cu conditia sa achite ei mai intai niste bani. Va sfatuiesc sa nu luati in seama astfel de solicitari. Totodata, va sfatuiesc se reclamati la politie astfel de cazuri. Sunati-ma la 0723292899 sau trimiteti-mi un e-mail la vasile.coman@bancherul.ro, daca aveti nevoie de ajutor.

Toader marian

Ba da vreau

Buna ziua, ma poate ajuta cineva cu o informatie vreau sa activez si eu aplicația online benking si nu mai pot, eu numărul de telefon pe care îl am acum la banca nu-l mai am si nu pot sa o activez eu vreau sami verific bani care îi am pe card sau o alta modalitate de am verifica bani din cont eu acum sunt in romania.

Nicorut Eugenia

Vreau sa aflu soldul cardului meu de debit. Am cont la USBC

Soldul cardului de debit

Manea marian

Card

Buna seara...am un card la banca hsbc...de cand eram in anglia primeam salariul pe card...am ajuns in romania si...din neatentie...cardul a expirat si mai am ceva lire pe el...cum as putea sa scot acei bani, sau ce as putea face, va multumesc

Petre

Teapa

Buna ziua a facut cineva imprumut la aceasta banca ne poate spune ceva pt ca iti trimit totul prin watap spun ca iti este aprobat creditul dar in final iti zice sa achiti o suta si ceva de euro intrun cont.intreb a facut cineva imprumut ete pe bune?

Vasile Coman - Bancherul.ro

teapa credit HSBC

Petre, daca ai primit pe whatsapp o oferta de credite de a banca HSBC, cu siguranta e o teapa, adica o tentativa de inselaciune, pentru ca aceasta banca din Anglia nu se afla in Romania si nu acorda credite prin whatsapp sau prin telefon. Este o metoda de inselaciune tipica: oamenilor li se promit bani, sub forma de credite, donatii sau castiguri la loterie, dar cu conditia sa achite ei mai intai niste bani. Va sfatuiesc sa nu luati in seama astfel de solicitari. Totodata, va sfatuiesc se reclamati la politie astfel de cazuri. Sunati-ma la 0723292899 sau trimiteti-mi un e-mail la vasile.coman@bancherul.ro, daca aveti nevoie de ajutor.

Ionut

Miam pierdut cardu an România și doresc sa mi-l recuperez

Eu ma aflu an franta

Lenuta pavel

pensie

As vrea sa primesc pensia din România pe cardul de la HSBC deschis in uk. Este posibil? Ce comision se aplica?

Miron mirela

Buna ziua am pierdut cardu hsbc am bani pe el dar e blocat cum pot sai scot si de unde

Andreea

Card hsbc

Bună ziua. As avea și eu nevoie de ajutor în legătură cu un card hsbc.. Dacă as putea sa vorbesc cu cineva în privat și sa ma ajute în privința asta. Va mulțumesc.

Mariyka

HBS

Am probleme cu card

Dandu Gicu Cristian

probleme card

AS DORII SA POT LUA LECGATURA CU UN OPERATOR IN LIMBA ROMANA . AM PROBLEME CU CARDUL

elena livia ailene

cont

AS DORI SA-MI TRANSFER BANI DIN ANGLIA IN COT IN LEI AICI IN ROMANIA CUM FAC . PE MOBIL BANKING IMI APARE DOAR TRANSFER ANGLIA... SI CIT E COMISIONUL

Andrei

Buna

Buna am facut un card inafara anglia si am bani pe el si nu pot sa mi transfer in alt cont ma puteti ajuta

Popa Claudiu

Hsbc

Am lăsat 500 lire overdraft. Am plecat din UK și mi au oprit dobânda 7 lire..cum fac sa închid overdraft

Sofeiga Iulian Gabriel

Lire sterline

Cum pot schimba 2 bancnote de 50 lire expirate?

Vasile Pop Coman - jurnalist Bancherul.ro

schimbare lire expirate

Lirele sterline expirate le puteti schimba la Banca Angliei, trimitandu-le prin posta, sau la Posta din Anglia.

Laura

Am o broblema cu cardul hsbs sunt ln Romania

Ajutam te rog daca ști

Vasile Pop Coman - jurnalist Bancherul.ro

problema card hsbs

Care este problema cu cardul HSBS?

Mureșan Georgeta Adriana

Tema

Bună ziua am solicitat un împrumut de bani și mi sa cerut o anumita taxa de 250 lei .as vrea sa va rog sa îmi spuneți. Ptr un împrumut care face este normal sa se plătească taxe și ptr asigurare și comision de trust.va mulțumesc.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Dobanda BNR ar putea scadea la 5,75% in 2025

Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii

Dobanda la euro ar putea scadea de la 3% la 1,5%, in 2025

Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii

Creditare iresponsabila promovata de un broker

„Stiai ca poti sa iei un card de credit chiar daca ai gradul de indatorare depasit? Te ajutam cu un card de credit chiar daca banca ti-a spus ca ai... detalii

Inflatia este si consecinta cresterii salariilor

Inflatia mare este si consecinta cresterii salariilor, a precizat guveatorul BNR, Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii raportului privind inflatia din 11 noiembrie 2024.Seceta puteica, oferta insuficienta de produse alimentare si... detalii