Bursa de Valori Bucureşti va fi unul dintre cele mai active instrumente de finanţare a economiei şi va fi lider pentru Europa de Sud-Est până în anul 2015, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, noul preşedinte al Bursei, Lucian Anghel, care a prezentat priorităţile strategice pe termen lung.rnrnAnghel a menţionat opt priorităţi strategice ale bursei – suportul pentru încheierea cu succes a ofertelor publice pentru companiile de stat, listarea de companii noi şi creşterea numărului de investitori activi, dezvoltarea produselor şi serviciilor oferite, îmbunătăţirea guvernanţei corporative, simplificarea şi îmbunătăţirea reglementărilor, creşterea vizibilităţii BVB şi a gradului de conştientizare a rolului important pe care îl joacă piaţa de capital, dezvoltarea dialogului cu instituţiile/autorităţile relevante pentru piaţa de capital, creşterea rolului educaţional.rnrnBursa de Valori Bucureşti (BVB) are nevoie de companii care au nevoie de bursă, funcţia sa fiind să ofere finanţare, şi acesta nu este cazul BCR, a spus Anghel.rnrn’BVB are nevoie de companii care au nevoie de bursă. Funcţia bursei este să ofere finanţare. Din păcate, această funcţie nu prea a fost utilizată în ultimii ani. Nu cred că poţi dezvolta ceva cu forţa. Nu poţi forţa o companie să se listeze’, a afirmat Lucian Anghel, întrebat de presă de ce Erste Bank nu a dorit listarea acţiunilor BCR la BVB.rnrnÎn noiembrie 2012, listarea BCR la BVB a fost respinsă de Adunarea Generală a Acţionarilor. Anterior, Erste Bank, acţionarul majoritar a ajuns la un acord cu patru din cele cinci SIF-uri pentru vânzarea participaţiilor deţinute de acestea (aproximativ câte 6%).rnrnVicepreşedintele BVB, Pompei Lupşan, a apreciat că BVB are un potenţial foarte ridicat, iar capitalizarea sa, situată în prezent la 10-15% din PIB, poate ajunge în următorii ani la 50% din PIB.rnrnPotrivit vicepreşedintelui Pompei Lupşan, BVB va crea o listă de 52 de companii eligibile şi va organiza vizite în următoarele 52 de săptămâni pentru emitenţii potenţiali. Acţiunea vizează selectarea emitenţilor potenţiali, vizitarea unui emitent în fiecare săptămână, dezvoltarea unui plan de implementare.
Nu există comentarii pentru această știre.
Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii
Bursa romaneasca - BVB este printre cele mai performante din lume, cu o creștere de 21% in primele noua luni din 2023, a indicelui BET in acest an.Dintre sectoare, se remarca semiconductorii (+30%).
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat ASF, in care se adauga:În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.A.S.F. atenționează potențialii... detalii
Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,09 miliarde lei în primul semestru al anului 2022, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, dar în scădere cu 35% față de finalul anului trecut, conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:La finele primelor șase luni din 2022, indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a înregistrat o scădere de 5,87% comparativ cu finalul anului 2021, având totodată o creștere de peste 12% față de minimul lunii martie (7 martie – 10.964 puncte).Numărul de tranzacții derulate la BVB s-a majorat cu 38% în primele șase luni din anul 2022, comparativ cu primele șase luni... detalii