Liviu Fenoghen, CSALB: “In cererea de negociere cu banca, un consumator poate invoca si motive de bucurie, nu doar probleme”
Autor: Bancherul.ro
2021-07-15 10:35
“Nașterea unui copil în familie poate fi un argument invocat în cererea de negociere cu banca, deoarece aduce o creștere a cheltuielilor”, explică în interviu Liviu Fenoghen, directorul CSALB.
Liviu Fenoghen conduce Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar de cinci ani. În acest timp, numărul cererilor a crescut de peste zece ori și de peste 14 ori cel al negocierilor în care au intrat băncile și consumatorii.
Beneficiile obținute de consumatori în urma înțelegerilor amiabile depășesc 4,5 milioane de euro, însă fiecare an vine cu noi provocări. Pandemia, reticența unor bănci și a IFN-urilor pentru conciliere sau așteptările uneori nerealiste ale consumatorilor sunt astfel de provocări într-un domeniu încă nou pentru România.
- Cum se vede din punctul de vedere al CSALB acest al doilea an de pandemie?
Liviu Fenoghen: La CSALB au venit în primul rând cei care nu și-au dorit o simplă amânare a ratelor sau au înțeles că nu le este suficientă doar o simplă amânare a ratelor, ci au dorit mai mult. Nu au dorit o soluție care să vizeze un maxim de 9 luni de zile, ci au vrut o soluție care să vizeze întreaga perioadă contractuală.
O astfel de soluție putea fi obținută prin renegocierea anumitor clauze, a unor detalii din contract referitoare la costuri precum comisioane, dobânzi, inclusiv asupra soldului în anumite intervenții.
- Credeți că pot fi preluate anumite soluții din moratoriile legislative în cadrul CSALB?
Liviu Fenoghen: Orice soluție prin intermediul CSALB nu este o soluție standard, ci este o soluție customizată, particularizată în funcție de detaliile fiecărui caz în parte. Plusurile ar putea să fie preluate în ceea ce privește rapiditatea de procesare. Asta după ce băncile și-au pregătit și pus în aplicare anumite fluxuri operaționale extrem de rapide pentru a putea să soluționeze zecile de mii de cereri care au trecut prin filtrul lor în perioada pandemiei.
Prin urmare, o operaționalizare de acest fel ne favorizează și pe noi, favorizează concilierile care sunt derulate în CSALB și comunicarea noastră cu băncile. Ne așteptăm și la o flexibilitate mai mare în ceea ce privește decizia și, de ce nu, de aplicat acest fapt la nivelul dosarelor intermediate prin CSALB.
Noi am reușit în toată această perioadă să funcționăm neîntrerupt, chiar și cu prezență la sediu, însă aplicația IT și e-mailul s-au dovedit extrem de prețioase în această perioadă.
Cele două metode ne-au asigurat 92% din activitate, adică din numărul total de cereri care s-a înregistrat. Cu toate astea, ne dorim să punem la dispoziție în continuare consumatorilor spațiile pe care le avem pentru conciliere.
Mulți dintre consumatori au apreciat astfel de ședințe de conciliere pentru că s-au simțit ascultați și avantajați prin experiența pe care au pus-o la dispoziția lor conciliatorul și echipa de negociere care venea din partea băncilor.
- Ce alte avantaje mai are consumatorul în afară de acela că nu trebuie să se deplaseze și că beneficiază gratuit de de expertiza unui conciliator?
Liviu Fenoghen: Vorbim de o relație contractuală care, în urma negocierii, este reechilibrată și poate să continue până la final! Evident, te scutește de efortul pe care îl presupune un litigiu în instanță. Nu în ultimul rând, aș întări faptul că pentru un consumator toată această procedură de conciliere nu presupune niciun fel de costuri, este gratuită. Iar pentru bănci sunt niște costuri modice în comparație cu ceea ce ar putea să presupună un litigiu în instanță.
- Și din punct de vedere al băncilor care ar fi avantajele?
Liviu Fenoghen: Un avantaj este reprezentat de faptul că își păstrează consumatorii, își păstrează clienții în raportul contractual. Pe de altă parte este vorba despre imaginea, transparența pe care o denotă o astfel de soluție agreată, despre disponibilitatea pe care o manifestă.
Și acest factor de încredere se replică, se transmite foarte bine de la un consumator care a fost mulțumit, către alți consumatori. Până la urmă banca are de câștigat din punct de vedere reputațional.
- Ce ar putea să îmbunătățească atât consumatorii, cât și băncile în relație cu CSALB?
Liviu Fenoghen: Aș putea spune că nu mai există bănci care să nu fi venit măcar o dată către CSALB. Acum efortul nostru este distribuit și către atragerea IFN-urilor sau măcar a IFN-urilor principale care să accepte să își rezolve problemele cu consumatorii prin intermediul CSALB.
Recomandăm băncilor să manifeste mai multă disponibilitate de a intra în conciliere și de a găsi o soluție care să fie echitabilă, echilibrată. Pentru că la CSALB nu se discută despre o soluție dată în baza clauzelor contractuale, ci despre o soluție dată pe baza principiilor de echitate.
Adică, dacă tot ați intrat în faza de conciliere, haideți să și rezolvăm! Ceea ce ne dorim este ca negocierile să se încheie printr-o hotărâre. Hotărârea este o confirmare a faptului că părțile s-au împăcat, adică au găsit o soluție care îi mulțumește.
- Ce trebuie sa rețină consumatorii? Doar dacă au probleme financiare pot veni la Centru?
Liviu Fenoghen: Trebuie să existe motive juste, dar nu înseamnă neapărat că aceste motive trebuie să fie tragice. Noi am mai auzit comentarii de maniera: “Trebuie să fii într-o situație absolut disperată ca o bancă să te înțeleagă și să accepte o conciliere prin intermediul CSALB”, ceea ce nu este corect și nici adevărat.
Așadar, trebuie să existe motive justificate pentru a solicita o diminuare a costurilor unui credit, de exemplu. În momentul în care dispar venituri din familie, să zicem. Sau, poate că au apărut și motive de bucurie, poate a apărut un copil în familie, dar veniturile au rămas aceleași, în timp ce cheltuielile cresc. Și acesta poate fi un motiv întemeiat.
Pe de altă parte nu trebuie să uităm că nu toate cererile care vin către CSALB vizează contracte de credit. 90% dintre cereri, marea masă a cererilor, vizează contracte de credit. Sunt însă și cazuri care vizează alte servicii bancare precum cereri de plată, cererile referitoare la depozite, diverse operațiuni cu carduri și în care persoanele nu urmăresc neapărat diminuarea unui efort de plată, ci solicită rezolvarea unor probleme.
Taguri: reclamatie banca banca Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB)
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii
Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii
Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online
Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii
Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit
Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii
- Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
- Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro
- Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude
- Lista platformelor de investitii pentru fraude online (actualizat)
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Articole tip reclama mascata in doua reviste celebre din America si Romania
- Profitul bancilor, in crestere cu 10%
- Ce dobanzi au bancile la refinantarea unui credit de nevoi personale
- Un IFN le cere clientilor sa plateasca nu doar restantele, ci si ratele din viitor
- Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?
Profil de Bancher
-
Sorin Mititelu, Director Executiv Directia Managementul Segmentelor Retail
BCR
Sorin Mititelu, Director Executiv Direcţia ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii