JPMorgan anticipează că leul se va aprecia cu 3% în următoarele săptămâni, cursul urmând să coboare la 4,2 lei/euro, ca efect al adoptarii de catre banci, de la 1 ianuarie 2012, a standardelor de contabilitate internationale (IFRS), astfel ca acestea vor fi nevoite sa schimbe volume mari de valută în lei.rnrnJP Morgan considera ca bancile vor ajunge astfel în situaţia de supraprovizionare, deoarece regulile IFRS permit băncilor să reducă provizioanele constituite pentru credite neperformante pana la echivalentul a 100% din valoarea de piaţă a colateralului, faţă de doar 25% în cazul standardelor locale, RAS.rnrnŢinând cont de reglementările BNR, capitalul suplimentar astfel obţinut va fi probabil constituit în rezerve, anticipează analiştii JPMorgan.rnrnConform legii, bancile nu pot deţine poziţii forex in valută mai mari decât echivalentul a 10% din fondurile proprii (capital, rezerve şi profit).rnrnDin moment ce creditele în monedă străină constituie 65% din soldul total al împrumuturilor, băncile vor dori să schimbe rapid în lei “provizioanele suplimentare” deţinute acum în valută.rnrn”Deşi există o perioadă de derogare de şase luni, care depinde de acordul BNR – ceea ce înseamnă că băncile pot păstra poziţiile excesive în valută pentru până la şase luni – regulile interne ale instituţiilor financiare le vor determina să închidă cât mai urgent aceste poziţii”, notează JPMorgan.rnrnAstfel, analiştii băncii de investiţii anticipează un volum de tranzacţii de 1-1,5 miliarde euro pe piaţa locală rezultat din conversia în lei provizioanelor suplimentare deţinute de bănci pentru credite în valută.rnrnÎn consecinţă, leul s-ar putea aprecia cu 3% în următoarele zile şi săptămâni, din moment ce volumul de tranzacţionare euro/leu este de circa 150 milioane euro pe zi pe piaţa spot şi aproxiamtiv 200 milioane euro pe zi prin tranzacţii interbancare. În plus, volumele din decembrie sunt de obicei cu 50% sub nivelurile normale.
Nu există comentarii pentru această știre.
Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii
Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii
Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii
ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii