Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a salutat în cursul unei convorbiri cu premierul italian, Silvio Berlusconi, măsurile de austeritate adoptate de guvernul de la Roma, pe care le-a considerat ‘cruciale’ pentru ansamblul zonei euro, semnalează duminică AFP.rnrn’Am subliniat că aceste măsuri adoptate sunt capitale nu numai pentru Italia, ci şi pentru zona euro în ansamblul ei’, a declarat Herman Van Rompuy într-un comunicat publicat după o convorbire telefonică, sâmbătă seară, cu şeful guvernului italian. rnrnMăsurile financiare adoptate de Roma sunt ‘oportune şi riguroase’, a apreciat oficialul UE. rnrnSilvio Berlusconi a mai avut, sâmbătă, convorbiri cu cancelarul german, Angela Merkel, şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, care şi-au exprimat ‘aprecierea’ cu privire la aceste măsuri. rnrnNoul plan de austeritate prevede economii în valoare de 45,5 miliarde euro pe doi ani, în speranţa de a pune capăt atacurilor speculative împotriva Italiei, în contextul crizei datoriilor din zona euro. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Home Bank, aplicația ING Bank, a avut probleme de funcționare, conform plângerilor primite de la cititori. O parte dintre clienții băncii nu au putut folosi aplicația pe parcursul ultimelor 2... detalii
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii